Screenwriter-ul și romancierul Matt Harry, cu peste douăzeci de ani în care a fost plătit pentru scris, vorbește într-un interviu Film Courage despre lecția pe care și-ar fi dorit să i-o fi spus cineva la primul job. Potrivit No Film School, Harry a publicat șase romane, a vândut un pilot de televiziune și a avut câteva scenarii low-budget produse. Romanul său fantasy young adult Sorcery for Beginners a fost opționat pentru TV de Boatrocker Media, producătorul din spatele Palm Royale de la Apple, iar noul său roman polițist distopic Ash Land a apărut în mai la IFWG Publishing.
Harry pleacă de la constatarea că un film durează ani de la dezvoltare la lansare. Ideea poate rămâne pe raft, trece prin mai multe drafturi, feedback și perioade de așteptare până când apare un moment potrivit. În spațiul independent, preproducția este implicată și scriitorul poate fi solicitat să adauge personaje, să schimbe locații sau să taie secvențe din motive de buget.
Din această experiență a extras o întrebare pe care și-o pune acum înainte de orice proiect nou: De ce îmi place asta? El consideră că motivațiile emoționale, legătura cu tema sau cu ceva personal, sunt cele care țin un autor în proiect ani de zile, în timp ce raționamentele de piață, cerințele agentului sau interesul unui actor sunt riscante pe termen lung. Conexiunea inițială este ceea ce ajută la autenticitate când apar versiunea a cincizeci a unui montaj sau al zecelea screening cu public.
Exemplul central este primul său job plătit. După Writer's Arc Fellowship și semnarea cu un manager ieșit din program, Harry a fost pus în legătură cu un regizor care avea o idee de scenariu de crimă dură în zona Scorsese/Tarantino. Îi plăceau Heat și Reservoir Dogs și a acceptat. Suma a fost de 5.000 de dolari. A lucrat doi ani la material, a scris patru drafturi complete și nu a reușit să îl spargă. Filmul nu a fost realizat.
Ulterior a înțeles că ideea nu i se potrivea. Îi plac filmele de crimă dură, dar nu este un scriitor de crimă dură. Vocea sa tinde spre distracție, aventură, mai degrabă PG-13 decât hard R și întuneric. Experiența a fost non-union și Harry recunoaște că ar fi trebuit să se oprească, la fel cum managerul ar fi trebuit să intervină după primul an. A avut o situație similară cu un alt regizor, de care a reușit să se desprindă după aproximativ un an.
Harry spune că a găsit genul și tonul care funcționează pentru el și că onestitatea este sursa „sufletului” în scris. El ilustrează ideea cu fiul său de zece ani, pasionat de maimuțe de când avea cinci ani, și cu teama că pasiunea devine necool la vârsta respectivă. Concluzia sa este că munca creativă are nevoie de opusul aplatizării adolescenței. „True coolness is being passionate and specific about something.” Pasiunea specifică, spune el, atrage oamenii, în timp ce stingerea flăcării altora nu atrage pe nimeni.
