Potrivit No Film School, scenarista și autoarea Gillian Flynn a vorbit despre meșteșug cu David Perell în podcastul „How I Write”. Conversația se concentrează în mare parte pe romane, dar Flynn a adaptat și „Gone Girl” pentru ecran, iar multe dintre observațiile sale se aplică și scenariului, unele venind direct din colaborarea cu regizorul David Fincher.
Flynn spune că urmărește momente care dezvăluie un personaj. A simțit că are personajul Amy din „Gone Girl” în timp ce stătea la coadă la supermarket, în spatele unei femei care avea 22 de produse într-o linie de 10 articole. În acel moment și-a imaginat reacția lui Amy și a înțeles că personajul îi este familiar.
Perell o întreabă dacă construiește suspansul intenționat. Flynn răspunde că nu, dar poate descrie efectul căutat. Pentru ea, tracțiunea vine din personaj. În „Gone Girl”, Nick își înrăutățește situația cu fiecare mișcare. Locul joacă același rol. Primele 100 de pagini ale romanului erau plasate în Chicago, dar Amy trebuia să fie blocată undeva ce resimte ca pe o închisoare, așa că acțiunea s-a mutat în Missouri. Flynn face legătura cu filmele de groază din copilărie, „Alien” și „The Thing”. „E un spațiu mic”, explică ea. „Nu contează unde mergi, acolo ești. Închide oamenii cu ei înșiși...” Quentin Tarantino s-a raportat la „The Thing” în același mod și oferă același sfat pentru a prinde personajele.
Când a propus „Sharp Objects”, editorii au refuzat ideea că femeile vor doar personaje cu care să se identifice. Scenariștii primesc o versiune similară a notei: „Fă-le mai simpatice”. Flynn consideră reducționist acest lucru. Ea spune că singurul lucru care contează este dacă cititorul sau spectatorul este interesat să afle mai multe despre personaj și respinge ideea că personajul trebuie să fie simpatic. Un test mai bun este dacă personajul are un secret sau face alegeri pe care publicul vrea să le înțeleagă.
Flynn compară prima parte a lui „Gone Girl” cu urcarea unui roller-coaster, când se aud clicurile înainte de cădere. Deschiderea lentă trebuie să escaladeze în fiecare scenă. Thrillerul beneficiază și de răsturnări structurale și de punct de vedere. Pentru scenariu, Flynn a livrat prima variantă de exact 120 de pagini, după ce i s-a spus că altfel va părea o romancieră care nu știe să taie. Primul comentariu al lui Fincher a fost să readucă mai multe elemente din carte. Versiunea pe care Fox a folosit-o ulterior pentru promovarea la premii avea 163 de pagini. Ceea cu care a insistat Fincher a fost justificarea. În zilele grele, Flynn se obligă să scrie doar trei pagini bune.
