În „New Directors” la „San Sebastián International Film Festival”, Thomas Woodroffe a prezentat lungmetrajul său debut „Erratics”, care atrage atenția asupra violenței inerente arhivelor și a necesității ca cinema să reziste la standardizarea formală. Potrivit Cineuropa, filmul reînviază fantoma unui cameraman care a participat la o expediție din 1925 cu scopul de a reîntoarce un înregistrare etnografică unică a Tierra del Fuego.
Woodroffe a descoperit „Tierra del Fuego” la Cinémathèque din Toulouse și a folosit materialul filmat de expediția franceză condusă de Paul Castelnau. În material, oamenii indigeni erau plătiți cu oi pentru a reîntoarce ritualuri în fața camerei. Directorul subliniază că, deși este un înregistrare valoroasă, ea este manipulată și construită printr-o vedere colonială. Acest contrast între valoarea și manipularea imaginii devine tema centrală a filmului.
Violenta, spune Woodroffe, nu constă doar în actele de beție și fumare, ci și în poziția de la care se prinde imaginea. Filmul este văzut prin ochii fantomei, iar acest cadru permite spectatorului să „citească” arhiva în loc să o reproducă. Astfel, „Erratics” devine un instrument de interpretare a materialului arhivist, nu doar o simplă prezentare.
Proiectul a început ca un eseu documentar și a evoluat prin adăugarea elementelor de ficțiune, inspirat de filmele chiliene „Sueños de hielo” și „Brise-glace”. În timpul cercetării, echipa a reconstruit traseul expediției din jurnalul cameramanului și a întâlnit o balenă moartă, filmând chiar și scenă pentru „The Settlers”. După aceste călătorii, a fost scrisă vocea narativă și s-a desfășurat o producție de 40 de zile, încheiată în Cinémathèque cu participarea lui Denis Lavant.
Woodroffe nu prezintă Castelnau ca un simplu antagonist; el argumentează că ideile sale erau parte a discursului dominant din 1925. Acest lucru nu exoneră, dar complică judecata. În film, colonizarea contemporană a peisajului dialoghează cu violența colonială a trecutului. Autorul subliniază că, la fel ca și în filmele lui Duras, Marker, Russo și Frammartino, „Erratics” caută să extindă posibilitățile cinematografice și să provoace formă, nu doar consum imediat.
Pentru Woodroffe, cineaștii care îl inspiră nu se măsoară prin audiență, ci prin capacitatea de a oferi curiozitate și de a lua riscuri în formă. El își exprimă speranța că viitorul va pune în discuție și propria sa lucrare, la fel cum „2001: A Space Odyssey” și „India Song” nu au fost create doar pentru publicul lor de debut. În concluzie, „Erratics” își propune să fie un punct de referință pentru cineaștii care caută să transforme arhiva în artă și să reziste la uniformizarea cinematografică.
