Tinerii europeni cu vârste între 12 și 19 ani vor desemna câștigătorul European Young Audience Award. Potrivit Film New Europe, organizatorii premiului au colaborat pentru prima dată cu International Film Festival Glasgow pentru a prezenta cele trei filme nominalizate în acest an, printre care se numără „Hold Onto Me / Κράτα Με" și „I Matter / Eu contez".
Anunțul și proiecțiile au avut loc la Glasgow, după care 45 de organizații partenere din 30 de țări europene vor organiza proiecții cu juriu local pentru publicul tânăr între noiembrie 2026 și ianuarie 2027. Votul pan-european se încheie pe 16 ianuarie 2027, iar câștigătorul va fi anunțat în direct în cadrul celei de-a 39-a ediții a European Film Awards, care are loc la Atena.
„Hold Onto Me / Κράτα Με" este regizat de Myrsini Aristidou. Este o coproducție Cipru, Danemarca, Grecia, cu participarea Statelor Unite. Filmul este produs de Filmblades și One Six One Films, coprodus de Fredo Pictures și Graal S.A. Susținerea a venit din partea Ministerului adjunct al Culturii din Cipru, ERT, Danish Film Institute, Greek Film Center, Black Family Grant al NYU Tisch School of the Arts, Pleasant Bay Pictures, Sam Spiegel International Film Lab - Emerging Filmmaker Award și Mango Productions.
„I Matter / Eu contez" este regizat de Alina Șerban. Producția este o coproducție România, Germania, Belgia. Este produs de microFILM, 2Pilots Filmproduction și Frakas Productions, coprodus de ZDF Das kleine Fernsehspiel, Lemming Film Belgium, Avanpost Media, Orange & Be tv, Proximus, Shelter Prod și Televiziunea Română. Susținerea a fost asigurată de Centrul Național al Filmului din România, Guvernul României, Creative Europe MEDIA, Film-und Medienstiftung NRW, Film and Audiovisual Centre of the Wallonia-Brussels Federation, Tax Shelter Programme al Guvernului Federal Belgian, Tax shelter.be & ING, Belgian Development Cooperation, în asociere cu ZDF/ARTE.
Selecția face parte din mecanismul European Young Audience Award prin care publicul tânăr decide câștigătorul.













