Festivalul de film de la Torino marchează centenarul nașterii lui Marilyn Monroe cu o retrospectivă amplă, potrivit Variety. Directorul artistic Giulio Base a început să pregătească proiectul imediat după ediția precedentă, dorind să anunțe primul omagiu pentru anul 2026. Anunțul a fost făcut chiar înainte de închiderea festivalului din 2025, stabilind poziția Torino și oferind echipei un punct de reper pentru construirea programului nou.
Selecția cuprinde 24 de filme și depășește filmografia propriu-zisă a actriței. Printre titlurile clasice se află „The Seven Year Itch”, „How to Marry a Millionaire” și „Some Like It Hot”, alături de lecturi revizioniste precum „Blonde” de Andrew Dominik și documentarul „La Rabbia” semnat de Pier Paolo Pasolini și Giovanni Guareschi. Base explică faptul că cariera relativ scurtă a starului nu oferea suficiente roluri principale pentru a umple programul, astfel că echipa a ales să urmărească legenda completă, inclusiv filmele care o celebrează sau cercetează viața, problemele, traumele, greșelile și visele sale.
Programul urmărește și influența lui Monroe în cele șase decenii de la moartea sa, găsind ecouri în filmele oaspeților de onoare Luc Besson, cu „Dogman”, și Mira Sorvino, cu „Norma Jean & Marilyn”. Prezența ei apare și în legătură cu onorata Pamela Anderson, iar în deschiderea ediției, „November 1963” de Roland Joffé, cu John Travolta, unul dintre cei onorați anul acesta, conține o secvență într-un club de noapte cu un imitator al lui Monroe. Base spune că această conexiune ajută programul să arate ca o piesă completă și nu doar ca un mozaic.
Dincolo de plăcerea proiecțiilor, Base vede omniprezența lui Monroe ca un instrument de democratizare a festivalului. La preluarea mandatului, manifestarea era cunoscută ca fiind prestigioasă, dar de nișă. Stelele mari, precum subiecții anteriori ai retrospectivelor Marlon Brando și Paul Newman, fac publicul să se apropie fără să se simtă deplasat și deschid festivalul către cei din afara cercului restrâns, indiferent de cunoașterea cinematografiei coreene din anii 1940 sau a istoriei filmului.
Retrospectiva este gândită pe două niveluri, pentru că, spre deosebire de Newman sau Brando, Monroe nu a ajuns la bătrânețe, iar legenda a fost modelată de moartea prematură. Base își amintește că Lee Strasberg afirma că Marilyn Monroe era „female Marlon Brando”. Ea era profundă și cultă, o cititoare avidă ale cărei poezii, notițe și jurnale dezvăluie o inteligență profundă, capabilă să joace rolul de prostuță pentru distracția celor care au cumpărat imaginea. Pentru anul viitor, Base nu va anunța atât de devreme un omagiu, cohorta născută în 1927 oferind un apel mai puțin evident, cu Sidney Poitier și Peter Falk menționați ca opțiuni credibile. El lasă de înțeles că are idei pentru 2027, dar nu oferă detalii, considerând că este prea devreme.
