Potrivit Variety, documentarul The Pretenders, în regia lui Joss Crowley, are premiera duminică la Toronto International Film Festival și este prima cronologie cinematografică extinsă a formației. Pelicula acoperă perioada de dinaintea albumului de debut din ianuarie 1980, considerat unul dintre cele mai bune debuturi rock, traseul lui Chrissie Hynde din Akron-ul anilor ’70 până în Marea Britanie și primii cinci ani tumultuoși, marcați de succese, concedieri și decese. Deși accentul cade pe componența originală, filmul ajunge până în prezent, cu Hynde încă activă.
Hynde este cunoscută pentru reticența față de cameră. Crowley a încercat timp de peste zece ani să obțină acces pentru a spune povestea Pretenders. Întâlnirea care a declanșat proiectul a dus la prima înregistrare la sfârșitul lui 2023. Cântăreața a stabilit condiții: accent pe imagini de arhivă, discuție despre formație și nu despre ea personal, fără un cadru de tip „femei în rock”. Ea a spus că a acceptat proiectul după ce o altă echipă a realizat un documentar neoficial despre trupă, prezentându-l ca oficial unor apropiați.
Un motiv personal invocat de Hynde pentru implicare este James Honeyman-Scott, chitaristul formației decedat în 1981, pe care îl consideră un erou al chitarei nedreptățit în clasamente. Filmul folosește o descoperire de arhivă majoră: cameramanul Andy Watt, din Hereford, a filmat două săptămâni pe șosea în America de Nord cu trei luni înainte de plecarea lui Pete Farndon și de moartea lui Honeyman-Scott. Cele 20 de benzi, în stare precară, au fost restaurate de un inginer pensionar. Contribuie și Stan Tippins, fost manager de turneu, care își citește jurnalele, oferind imagini cu Jimmy și Pete în perioada 1979-1984.
Hynde a acceptat să apară doar în ultima interviu, deși nu intenționează să vadă filmul. Ea explică că nu îi place să se observe pe sine și că vocea vorbită o deranjează la playback. A declarat că preferă viața obișnuită, fără expunere, și refuză să vorbească despre persoane din familie sau despre Ray Davies, invocând riscul de proces și intimitatea celorlalți.
Mesajul central rămâne atașamentul față de formație ca atare. Hynde spune că a vrut doar să cânte într-o trupă și că nu a depășit acel interes inițial. Crowley afirmă că a urmărit ca personalitatea ei să fie vizibilă pe ecran, chiar dacă unele momente au fost inconfortabile, pentru a păstra autenticitatea perioadei de succes, de eșec și de durere.
