Documentarul „Fruitcakes: Dawn of Drag” al regizorului finlandez Vesa Kuosmanen va avea premiera mondială în competiția internațională Doc@PÖFF la cea de-a 30-a ediție a Tallinn Black Nights Film Festival din Estonia, potrivit The Hollywood Reporter. Proiecția este programată pentru sâmbătă, iar publicația anunță și difuzarea trailerului colorat și muzical al filmului.
Filmul pornește de la „Happy Gays”, numele primului show drag din Finlanda din sfârșitul anilor 1970, care atrăgea un public mare și zgomotos. Pe scenă se aflau atunci Mummo, unul dintre primii bărbați deschis gay din țară, și cel mai bun prieten al său, Jolanda. Perioada nu a fost doar despre panache. După ce a izbucnit criza HIV/SIDA, violența și frica au devenit răspunsuri frecvente, iar în 1988 Mummo a fost ucis în locuința sa din Helsinki.
Kuosmanen, cunoscut pentru „Just Animals”, locuiește cu vedere spre clădirea respectivă de la fereastra apartamentului său. În contextul unui nou val de reacții împotriva drepturilor queer, regizorul a început să se gândească la trecutul recent. A ajuns la Jolanda, arhivist pensionar, care, la mai mult de 30 de ani de la moartea prietenului, și-a deschis arhiva personală pentru documentar. Împreună au invitat o nouă generație de artiști drag să readucă „Happy Gays” pe scenă.
Materialul vizual a fost o problemă. Dincolo de câteva înregistrări găsite în arhivele radiodifuzorului public finlandez, nu existau suficiente filmări, ceea ce a dus la ideea de reconstituire a spectacolului legendar. Forma filmului s-a conturat organic, prin asocierea artiștilor drag tineri, descriși de regizor ca fiind „woke”, cu generația mai în vârstă. Kuosmanen spune că diferența este de ton: cei mai în vârstă au o atitudine mai onestă față de viață, în timp ce tinerii par mai șlefuiți și mai calculați. Întâlnirile dintre generații devin un fir central, alături de arhivă, filmări noi, repetiții și reconstituiri.
Jolanda, în vârstă de 70 de ani, a păstrat toate arhivele și foile de ziar, dar a fost un protagonist improbabil: nu voia să apară în film, avea un umor cinic și refuză pronumele she/her. Regizorul a apreciat tocmai această complexitate, dorind să evite eroii unidimensionali și să arate oameni cu defecte. Documentarul îl arată pe Jolanda dorindu-l pe Mummo, fără a intra în profunzime asupra crimei, o alegere explicată de Kuosmanen prin dorința de a nu reproduce violența asupra persoanelor queer. Titlul, spune regizorul, este o joacă și o revendicare: despre recuperarea istoriei și a limbajului, în sensul în care comunitatea își definește singură denumirile, așa cum cuvântul queer a fost reapropriat.
