Potrivit No Film School, subgenul filmelor de război cu buget mediu a dispărut aproape complet din cinematografe și s-a mutat pe micul ecran. Autorul notează că, în trecut, se lansau anual cel puțin câteva lungmetraje de război în săli, uneori și producții independente cu lansare limitată, folosite de actori și regizori pentru a-și arăta valoarea înainte de a cere bugete mai mari.
Aceste titluri erau adesea deghizate în filme de acțiune sau alte genuri și se bazau pe realism crud și scenarii cu complexitate morală. Printre exemplele invocate se numără „The Hurt Locker” din 2008, „Three Kings” din 1999 și chiar „Platoon” din 1986. Uneori puteau deveni surse de venit importante pentru studiouri, atrăgând publicul adult, iar vânzările pe suport fizic ofereau o plasă de siguranță. Autorul își amintește de sute de DVD-uri cumpărate din magazine precum FYE sau Best Buy, o piață care alimenta Hollywoodul, deoarece un film putea fi închiriat sau cumpărat ulterior chiar dacă nu performa în box office.
Colapsul suporturilor fizice și boom-ul SVOD au schimbat ecuația. Platformele de streaming plătesc taxe de licențiere fixe, nu redevențe pe unitate, ceea ce a eliminat profitabilitatea pe termen lung care proteja anterior filmele de nivel mediu. Rețeaua de siguranță a dispărut, ceea ce a modificat proiectele care sunt aprobate pentru finanțare. În același timp, filmele de război rămân costisitoare de realizat chiar și cu avansul tehnologic, iar publicul pare să aștepte un film-eveniment, precum „The Odyssey”, nu o programare de contraatac.
Genul are și limite comerciale. Producțiile sunt puternic centrate pe Statele Unite și nu garantează încasări solide pe piețele externe, iar contextul actual de instabilitate globală face mai dificilă mobilizarea empatiei publicului pentru astfel de povești. No Film School scrie că este greu să ceri oamenilor să plătească pentru a simți ceva ce poate nu vor să-l trăiască acum.
În aceste condiții, războiul nu a dispărut, ci s-a mutat în casă. Formatele preferate sunt miniseriile și filmele pentru streaming, unde publicul găsește ușor conținutul dorit. Sunt menționate „War Machine” pe Netflix și trioul „Band of Brothers”, „The Pacific” și „Masters of the Air”. Aceste seriale au fost scumpe, dar au oferit de opt până la zece episoade pe același buget și pot fi repromovate anual de Ziua Veteranilor sau de Ziua Memoriei. Sistemul de studio a eliminat practic filmul de război teatral de circa 40 de milioane de dolari, transformându-l în serie TV și producție pentru streaming, cu o revenire posibilă doar în a doua parte a anilor 2020, pe măsură ce climatul politic se schimbă.
