Potrivit ScreenRant, seria de 35 de episoade „Death Note” funcționează ca o adaptare camuflată a lui Sherlock Holmes, dar spusă din perspectiva lui Moriarty. Analiza semnalează că, deși formatul anime și elementul supranatural nu indică imediat legătura, construcția narativă plasează un detectiv abraziv și un geniu diabolic într-un război de putere care reflectă relația dintre Sherlock și Moriarty.
În această lectură, Light Yagami este figura echivalentă cu Moriarty, iar L este răspunsul serialului la Sherlock. La început, descoperirea unui caiet care permite uciderea la comandă face ca misiunea lui Yagami de a elimina criminalii violenți să pară admirabilă, apropiindu-l de arhetipul anti-eroului. Detaliile devin însă îngrijorătoare pe măsură ce personajul apare petulant și obsedat de victorie.
Povestea este construită astfel încât planurile elaborate ale lui Yagami și echivalentul său de Watson, Ryuk, apar pe ecran înaintea versiunilor lui L, ceea ce îi oferă inițial avantajul și îl face mai ușor de susținut. Serialul inversează perspectiva clasică, urmărind mai întâi gândirea antagonistului și abia apoi pe cea a detectivului.
Paralela merge până la dinamica de subestimare. Yagami îl subestimează pe L la fel cum Moriarty îl subestimează pe Sherlock, pentru că L deține deja răspunsul, dar refuză să dezvăluie „cine” până când nu poate explica „cum”. Aroganta celor doi genii devine punctul lor vulnerabil, iar „Death Note” pune acest aspect mai clar decât multe adaptări.
Un alt element de ruptură față de canonul holmesian este acceptarea supranaturalului. Sherlock, ancorat în raționamentul deductiv realist, respinge de regulă entitățile fantomatice, cum se vede în episodul „The Hounds of Baskerville”. „Death Note” introduce un al doilea tărâm locuit de zei ai morții, shinigami, ale căror caiete provoacă moartea oamenilor pe Pământ.
Episoadele care detaliază regulile celor două lumi combină elementul supranatural cu misterul de tip Sherlock într-un mod coerent. Potrivit analizei, realizarea este notabilă tocmai pentru că încalcă o regulă fundamentală a materialului sursă, arătând că universul lui Sherlock Holmes rămâne o sursă de inspirație cu potențial creativ mai larg decât se presupune.
