Publicația Sight and Sound a publicat un ghid de vizionare pentru Billy Wilder, cu ocazia retrospectivei Almost Perfect: The Films of Billy Wilder, programată la BFI Southbank din octombrie până în decembrie 2026. Materialul pornește de la copilăria regizorului în Imperiul Austro-Ungar, unde porecla „Buffalo Billie” reflecta o fascinație pentru cultura americană, de la starurile de la Hollywood până la discurile de jazz. Din această absorbție s-a construit o carieră cu peste 50 de lungmetraje și 21 de nominalizări la Oscar, un număr care face dificilă alegerea unui punct de intrare.
Scrisul rămâne cheia pentru a-l înțelege pe Wilder, de la începuturile sale de jurnalist la Viena și de scenarist la UFA din Germania, până la munca de scenarist pentru Hawks și Lubitsch în Hollywood. Epitaful ales de el, „Sunt scriitor, dar atunci nimeni nu e perfect”, rezumă o viziune constantă: romantism ancorat în realism, absurdul cotidian și o rebeliune împotriva conformității de clasă, exprimate printr-un dialog ascuțit și un umor care nu se teme să spună lucrurile interzise.
Vârful critic al lui Wilder vine după 25 de ani în Hollywood, cu „The Apartment” din 1960, considerat de Sight and Sound magnum opus-ul său. Comedia romantică urmărește existența de la 9 la 5 a lui C.C. Baxter, interpretat de Jack Lemmon, și relația cu fata de la lift, Shirley MacLaine. Filmul combină romantismul cu melancolia, folosind motive vizuale precum rândurile de mașini de scris sub luminile de birou, decorațiunile de Crăciun și cheia care trece de la un bărbat la altul pentru întâlniri extraconjugale.
Pentru o primă incursiune în noir, ghidul recomandă un dublu program cu „Double Indemnity” din 1944 și „Sunset Blvd” din 1950. Primul, scris cu Raymond Chandler, o prezintă pe Barbara Stanwyck în rolul uneia dintre cele mai celebre femme fatale din cinema, care îl atrage pe vânzătorul de asigurări Walter Neff, interpretat de Fred MacMurray, într-un plan de crimă. Al doilea, ultima colaborare cu Charles Brackett, îl are pe William Holden alături de Gloria Swanson într-un portret al unei dive în declin care își primește vizitatorul mort în bazinul de la Beverly Hills.
Când tonul devine prea întunecat, Sight and Sound sugerează comedia. „One, Two, Three” din 1961, cu James Cagney în rolul unui executiv Coca-Cola în Berlinul de Vest, este descrisă ca o saturație de glume pe tema Războiului Rece. Pentru un al doilea film, se propune „Some Like It Hot” din 1959, cu Jack Lemmon, Tony Curtis și Marilyn Monroe, apreciat pentru cele trei interpretări comice de referință ale Hollywood-ului clasic.
Perioada târzie păstrează idei recurente, chiar dacă studioul a intervenit. „The Private Life of Sherlock Holmes” din 1970, scris cu I.A.L. Diamond, oferă o versiune umanistă a detectivului, afectată de tăieturi în montaj. Ghidul face legături între „The Front Page” din 1974 și „Ace in the Hole” din 1951, respectiv între „Fedora” din 1978 și „Sunset Blvd”. Lumina anilor 1970 rămâne „Avanti!” din 1972, unde Jack Lemmon joacă un om de afaceri american care descoperă în Italia o viață alternativă la existența orientată spre profit. Retrospectiva Almost Perfect: The Films of Billy Wilder rulează la BFI Southbank din octombrie până în decembrie 2026.
