Potrivit Sight and Sound, Contemporary Films marchează 75 de ani cu un sezon de evenimente în Londra, deschis pe 3 septembrie la BFI Southbank cu Bleak Moments și o discuție cu Mike Leigh. Pentru profesioniștii din distribuție, compania rămâne referința pentru modul în care un distribuitor independent a construit o piață pentru cinemaul de autor fără sprijin instituțional, în plin Război Rece.
Compania a fost lansată în 1951 într-un climat ostil, când guvernul britanic impunea cote pentru filmele naționale, iar producțiile din afara spațiului anglo-american nu aveau niciun canal. Fondatorul, Charles Cooper, crescut în East End din familie de refugiați evrei din pogromurile rusești, comunist, venise din Kino, distribuitorul lui Battleship Potemkin în anii 1930, în perioada de vârf a cenzurii anti-sovietice. Kino lucra în săli non-teatrale cu proiector 16 mm, iar Contemporary a pornit la fel, în mișcarea film society de după război.
Reinventarea a venit spre sfârșitul anilor 1950. Anul-cheie a fost 1958, când distribuitorul a lansat Satyajit Ray cu Aparajito în februarie, Ingmar Bergman cu The Seventh Seal în martie, Andrzej Wajda cu Kanal în iunie și Bergman din nou cu Wild Strawberries în octombrie. Toate au deschis la Academy Cinema de pe Oxford Street, sala de artă emblematică a Marii Britanii de la anii 1930, condusă de maghiarul George Hoellering, cu afișe semnate de Peter Strausfeld. Primele trei titluri fuseseră văzute la primul Festival de Film de la Londra, în 1957, la National Film Theatre, actualul BFI Southbank.
Contemporary a funcționat ca firmă de familie din birouri în Soho, condusă de Cooper împreună cu soția sa poloneză Cecilia, fratele acesteia Harry și soția lui Rose. Cecilia a murit în aprilie 1958, la 44 de ani, iar Cooper s-a gândit să închidă, dar trio-ul a continuat. După venirea în echipă a celei de-a doua soții a lui Cooper, Kitty, fiică a unor refugiați evrei din Germania nazistă, selecția s-a făcut în doi. În ianuarie 1967 compania a preluat Paris Pullman în South Kensington, unde în iulie 1968 a deschis Daisies de Věra Chytilová, cu o lună înainte de invazia sovietică care a pus capăt Primăverii de la Praga. Eraul Paris Pullman a adus programare mai radicală și spectacole de noapte pentru publicul mișcării de protest, cu titluri precum Memories of Underdevelopment de Tomás Gutiérrez Alea.
În mai 1972 Contemporary a lansat debutul lui Mike Leigh, Bleak Moments, și a susținut și alți autori britanici de artă precum Peter Whitehead și Jane Arden. În anii 1960 compania a introdus în Marea Britanie nume precum Miklós Jancsó, Jerzy Skolimowski, Sergei Parajanov și cineaștii cehi Milos Forman, Jan Němec, Ivan Passer și Věra Chytilová, pe lângă primele filme ale Nouvelle Vague semnate de Claude Chabrol și Jacques Rivette. Paris Pullman s-a închis în 1983, cu trei ani înaintea Academy, semn al sfârșitului boom-ului.
Contemporary supraviețuiește și astăzi, continuând să distribuie clasice precum La Règle du jeu de Jean Renoir, reintrodus în Marea Britanie de companie în anii 1960. Mike Leigh rememorează că Charles și Kitty Cooper conduceau firma ca o familie și că entuziasmul lor a fost inspirator. Distribuitorul rămâne, în opinia sa, o legendă care nu a fost înlocuită.
