Potrivit Sight and Sound, Jordan Firstman, cunoscut pentru seria de impresii comice hiper-specifice care l-au făcut viral în perioada COVID pe Instagram, a jucat până acum un tip de scenester ireverențios în „I Love LA” (2025-), „The English Teacher” (2024-2025) și „Rotting in the Sun” (2023). În „Club Kid”, scris și regizat de el, Firstman își demontează identitatea construită și joacă rolul lui Peter, un personaj care oglindește rolurile anterioare, dar care permite o prestație vulnerabilă și deschisă, pe care nu am mai văzut-o până acum de la actor.
Filmul începe cu o noapte de club în Brooklyn, în 2016, organizată de Peter, o fantezie de MDMA, house music puternic și întâlniri în darkroom. Directorul de imagine Adam Newport-Berra surprinde în prim-plan căldura și vitalitatea acestei familii de dansatori dezordonate, în albastru viu, intermitent. Peter se pierde în agitație, cu ochii închiși și zâmbetul larg. Tăietura ne duce zece ani mai târziu: el încă face același lucru, petrece nopțile cu orice drog pe care îl poate consuma sau vinde și își petrece zilele luptându-se cu mahmureala. Firstman construiește scena cluburilor din New York cu o textură care obosește și pe spectator. Apar referințe la locuri reale precum Market Hotel și Basement, răspunsul din Brooklyn la Berghain, unde Peter se amestecă cu figuri queer reale precum vedeta de la Drag Race, Kandy Muse, și artista model Amanda LePore, Club Kid-ul original al anilor 1980. Peter are un apartament spațios și frumos, dar este împovărat de un coleg de cameră care trăiește pe gratis, Nicky, interpretat de Eldar Isgandarov, cu un timing comic enervant-neurotic.
Viața ciclică pare să se destrame încet, până când o descoperire îl scoate din stupoare. Peter este tată. În noaptea aceea din 2016, a făcut sex cu o femeie britanică, cunoscută de el ca „innit babes”, în darkroom, ca să impresioneze un băiat cu care voia să se întâlnească. Acum i este prezentat fiul său de zece ani, Arlo, interpretat de Reggie Absolom, de către colegul de petreceri Edison, jucat de Kirby Howell-Baptiste, care a adus copilul din Marea Britanie după moartea mamei. De acolo, filmul devine, în esență, o versiune queer irezistibilă a lui „Big Daddy” (1999). Un treizeci și ceva de ani, iubitor de MDMA, căruia i se impune brusc un copil, nu este povestea pe care ai anticipa să fie un crowdpleaser dulce și sentimental, dar tocmai asta este „Club Kid”.
Lejeritatea scenariului echilibrează referințele de nișă din cultura pop cu gaguri vizuale mari, precum panica lui Peter când Arlo găsește o cămașă cu textul „I Love Björk and Bareback”. Cea mai mare bucurie a vizionării stă în chimia dintre Firstman și debutantul Absolom. În rolul lui Arlo, timid și precoce, acesta scoate ce e mai bun din Peter. Nu e mereu ușor: la prima cină împreună, Peter comandă pizza și descoperă că Arlo are alergie la lactate. „Girl, I gave you a fucking pizza!”. Lumea pe care Peter și-a construit-o nu este întotdeauna sănătoasă pentru Arlo, în ciuda ambiției băiatului de a deveni DJ.
Euforia pe care Newport-Berra o aducea în secvențele de club din deschidere este înlocuită de o detașare geroasă în secvențele ulterioare, pe măsură ce Peter își vede mediul cu ochi noi, plin de pericole potențiale. Pentru toate momentele de legătură improbabilă între tată și fiu, „Club Kid” nu este doar o poveste despre puterile reparatorii ale paternității. Este și o lectură sensibilă a tristeții adânc înrădăcinate, mascată de decenii de petreceri. Într-un moment de onestitate, Peter îi spune lui Arlo „I basically don’t have any self-esteem”. Aspectul este explorat cu atenție, dar primim doar o imagine parțială a cauzei. El dezvăluie unui prieten că a început să facă sex la 15 ani cu bărbați de 35 de ani și că „Mysterious Skin” (2004) a fost o influență formativă.
În ansamblu, este triumful unui debut. Combinând un studiu intim al autodegustării cu sentimentalismul convențional de feel-good, Firstman a creat ceva accesibil și profund.
