Potrivit Variety, lungmetrajul „Clayface”, regizat de James Watkins, este prezentat ca al treilea titlu din așa-numitul DC Universe, dar funcționează mai degrabă ca o poveste de sine stătătoare. Publicația notează că, după reboot-ul „Superman” din anul anterior și „Supergirl” din această vară, perspectiva unui univers conectat nu generează mare interes, în timp ce adaptarea mai puțin cunoscută „Clayface” este considerabil mai interesantă tocmai pentru că nu pare încă legată de o proprietate de supereroi. Tonul și stilul sunt definite ca cele ale unui film de body-horror urât și visceral, o creatură proprie, proaspătă și plăcut de urât într-un singur tur de gen.
Variety amintește că istoria personajului Clayface din benzile desenate DC este lungă și imprecisă, iar filmul nu cere cunoștințe despre cele 86 de ani de apariții. Povestea semnată de Mike Flanagan preia în linii mari originile clasicului răufăcător — actorul cu un cont de răzbunat capătă abilități de metamorfoză — dar pornește în mare parte de la zero. Watkins, regizor britanic cunoscut pentru „Eden Lake” și „Speak No Evil”, este descris ca un meșter al genului cu un umor sănătos și simț al grotescului, iar producția este apropiată de horror-ul vizual al anilor ’90, precum „Darkman” și „Thinner”, până la efectele practice de machiaj.
Rolul lui Matt Hagen, un tânăr actor ajuns în pragul faimei, este distribuit cu Tom Rhys Harries, cunoscut din indie-uri britanice precum „Effi o Blaenau” și din distribuția lui Guy Ritchie în „The Gentlemen”. În film, Matt este condus cu limuzina spre platou în Coast City, adică Los Angeles-ul din universul DC, la scurt timp după prima nominalizare la Oscar. Timpul liber îl petrece cu prietenul actor Corey, interpretat de Joshua James, și are o relație cu Mia, jucată de Joana Ribeiro, iubita mafiotului din Gotham, Szabo, interpretat de David Dencik. O întâlnire la club se termină cu o agresiune cu briceagul din partea lui Szabo, urmată de o cădere rapidă în carieră și de efecte de tip cancel culture.
Fără resurse, Matt caută repararea feței distruse și ajunge la doctorița Caitlyn Corr, interpretată de Naomi Ackie. Ea dezvoltă o tehnologie de înlocuire celulară pentru boli degenerative, încă în fază netestată, iar Matt devine voluntar. Rezultatele inițiale sunt miraculoase, însă celulele nu se opresc la refacerea aspectului inițial și încep să ia forme imprevizibile, umane și monstruoase, cu consecințe violente pentru cei care l-au rănit.
Variety subliniază că scenariul lui Hossein Amini, cunoscut pentru „Drive” și „The Wings of the Dove”, este mai suplu și mai ironic decât de obicei pentru gen, cu dialoguri concise care dau mușcătură confruntărilor criminale și o anumită scânteiere relației dintre doctoriță și pacient. Ackie oferă personajului mai multă curiozitate și conștiință decât permite arhetipul de științifică sexy, iar distribuția secundară este apreciată: Max Minghella aduce o notă de rigiditate cu umor, în rolul iubitului polițist suspicios al lui Caitlyn, iar Dencik joacă rolul de ticălos cu un nivel îngrijorător de sleaze.
Recenzia evidențiază efectele practice și jocul cu corpul din silicon, cu scene de față topită și un set-piece cu pleoape fuzionate, foarfece de unghii și turbulențe în avion care ar putea alimenta coșmaruri. Watkins este descris ca un regizor cu plăcere sadică, beneficiind de libertatea ratingului R pentru un comic-book, iar filmul este caracterizat ca o distracție ciudată și vâscoasă, la fel de juvenilă și adultă pe cât trebuie. Potrivit Variety, dacă trebuie să existe un DC Universe, ar avea nevoie de mai multe filme ca acesta, chiar dacă nu ar trebui rebootate la nesfârșit.
