Anii ’80 au consolidat thrillerul de acțiune ca atracție majoră de box office, iar SlashFilm reia acum cinci titluri din deceniul respectiv care, deși au fost eclipsate de producțiile de masă ale perioadei, își păstrează energia. Publicația arată cum unele dintre aceste filme au fost construite pe premise neconvenționale și au scăpat atenției critice la momentul lansării.
„The Stunt Man” al lui Richard Rush din 1980 este prezentat ca o comedie neagră despre un regizor care ar putea încerca să își omoare dublura de cascador într-un film de război epic. Pelicula a fost nominalizată la trei premii Oscar pentru cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu adaptat și cel mai bun actor în rol principal pentru Peter O’Toole. În rolul veteranului de război Cameron, Steve Railsback joacă un fugitiv care devine dublura dispărută și începe să suspecteze că Eli Cross, interpretat de O’Toole, îl expune în mod deliberat unor situații periculoase. Rush menține un ritm alert și secvențe de cascadorie care astăzi ar fi imposibil de realizat pe un platou modern.
Ultima apariție a lui Clint Eastwood în rolul inspectorului Harry Callahan, „The Dead Pool”, este descrisă ca un film eficient care merită o reevaluare. Regizat de Buddy Van Horn, povestea îl urmărește pe Callahan după condamnarea unui șef mafiot, în timp ce un regizor de filme horror, Peter Swan, interpretat de Liam Neeson, organizează un pariu pe moartea unor celebrități. Lista atrage atenția unui criminal în serie care vizează și reporterul Samantha Walker, interpretată de Patricia Clarkson, și pe Callahan însuși. Filmul are o structură semi-meta despre realizarea de filme și marchează o tranziție a lui Eastwood către perioada următoare a carierei sale, cu o apariție timpurie a lui Jim Carrey.
„Shakedown” din 1988, semnat de James Glickenhaus, este prezentat ca o excepție în filmografia regizorului, cunoscută pentru producții de exploatare. Peter Weller joacă un apărător public din New York pe punctul de a se căsători, care acceptă un ultim caz pentru a reprezenta un dealer de crack, interpretat de Richard Brooks, acuzat de uciderea unui polițist corupt, Jude Ciccolella. Pentru a-și salva clientul, Weller apelează la detectivul de narcotice Richie Marks, Sam Elliott, iar acțiunea include secvențe cu rollercoaster și avion de pasageri care depășesc logica fizică. Glickenhaus construiește un univers în care aceste fapte devin credibile prin prezența lui Elliott.
„Hard Ticket to Hawaii” al lui Andy Sidaris este descris ca un exemplu de cinema B de acțiune construit pe lipsa de reținere. Filmul urmărește două agente secrete, Dona Spier și Hope Marie Carlton, care interceptează diamante destinate unui baron al drogurilor, iar pentru a supraviețui recrutează agentul Rowdy Abilene, Ronn Moss, și partenerul său expert în kickboxing, Jade, Harold Diamond. Violenta exagerată, dialogul cu accente comice și umorul involuntar sunt prezentate ca trăsături definitorii ale unui titlu care a rezistat în timp prin accidentul său de producție.
„Psycho II” din 1983, regizat de Richard Franklin, este prezentat ca o continuare neașteptat de eficientă a clasicului lui Alfred Hitchcock. Anthony Perkins revine ca Norman Bates după eliberarea din instituția medicală, iar filmul urmărește revenirea sa la motelul familial degradat și reapariția vocii mamei. Potrivit SlashFilm, pelicula oferă o interpretare mai nuanțată a personajului și o construcție a suspansului care nu diminuează reputația originalului.
