Fostul prezentator al emisiunii To Catch a Predator, Chris Hansen, analizează posibilitatea unei acțiuni legale împotriva lungmetrajului A24 Primetime, relatează Deadline. Filmul regizat de Lance Oppenheim are premieră în cinematografe pe 25 septembrie și îl prezintă pe Robert Pattinson în rolul lui Hansen.
Declarațiile au fost făcute de Hansen la SiriusXM’s The Dan Abrams Show. El spune că a primit consiliere juridică de la un specialist în entertainment law care i-a spus că ar putea avea un caz decent, dar se întreabă cât timp ar vrea să investească în acest demers. Hansen se teme că o reacție publică ar transforma disputa într-un instrument promoțional, în condițiile în care nu a văzut încă filmul.
Obiecțiile sale vizează folosirea numelui său, precum și a numelor colegilor și membrilor familiei, într-o producție pe care o consideră ficțiune. Hansen descrie situația ca fiind exploatatoare și spune că i se pare insidioasă și lipsită de bună-credință lipsa unei anunțuri clare despre modul de reprezentare. „It feels very exploitive to me”, a afirmat el.
Hansen a primit o invitație pentru o proiecție privată din partea echipei de producție și a vorbit despre acest episod săptămâna trecută la Fox News. Potrivit relatării sale, avocații A24 i-au cerut să semneze un acord care ar fi renunțat la drepturile asupra numelui, imaginii și brandului, precum și la eventuale drepturi legale legate de film. Hansen a refuzat să semneze documentul, care era un NDA standard solicitat publicului de previzualizare pentru a preveni spoiler-ele și a proteja proprietatea intelectuală, și nu a fost admis la proiecție. În paralel, el a achiziționat spațiu publicitar înaintea viitoarelor proiecții pentru rețeaua sa de streaming de true crime, TruBlu, unde continuă investigații de tip sting.
Primetime urmărește figura lui Chris Hansen interpretat de Pattinson în încercarea de a face istorie televizuală cu NBC’s To Catch a Predator (2004-’07), emisiunea cu cameră ascunsă care monta capcane pentru bărbați adulți care căutau relații sexuale cu minori online.













