TheWrap a publicat o selecție a celor opt adaptări definitive Stephen King care merită urmărite, pornind de la lucrările autorului care au primit mai multe transpuneri. Materialul trece în revistă versiunile existente și arată care dintre ele este considerată de referință.
Pentru „Carrie” sunt menționate patru opțiuni: 1976, 2002, 2013 și seria din 2026. Alegerea revine adaptării din 1976 regizată de Brian De Palma. Distribuția cu Sissy Spacek în rolul titular și Piper Laurie în rolul mamei Margaret a adus nominalizări la Oscar pentru ambele interprete. Povestea fetei hărțuite care manifestă puteri supranaturale este prezentată ca fundamentul carierei lui King, autorul aruncând inițial manuscrisul, recuperat ulterior de soția sa.
„The Shining” are două variante în discuție: filmul din 1980 și miniseria din 1997. Selecția indică versiunea lui Stanley Kubrick ca adaptarea de referință, în ciuda faptului că nu este preferata lui King. Filmările despre scriitorul alcoolic care devine îngrijitor de iarnă într-un hotel din Colorado sunt descrise ca epuizante, în special pentru Shelley Duvall, iar rezultatul este prezentat ca tensionat și bine fotografiat. Pentru „'Salem's Lot” sunt comparate miniseria din 1979, miniseria din 2004 și filmul din 2024. Miniseria din 1979 regizată de Tobe Hooper rămâne cea mai bună, cu povestea scriitorului care se întoarce în orașul copilăriei și descoperă un vampir, Barlow, care încearcă să îl cucerească. Sunt evidențiate atmosfera orașului mic și secvența cu băiatul Ralphie Glick care apare plutind la fereastra lui Mark Petrie.
„The Stand” a fost transpus de două ori în format miniserie, în 1994 și în seria limitată din 2020. Prima versiune este considerată superioară. Distribuția include Gary Sinise, Rob Lowe, Molly Ringwald și Bill Fagerbakke, iar Ruby Dee interpretează rolul lui Mother Abigail. Seria din 2020, cu zece episoade și un final extins scris de King, este descrisă ca având prea mult de umplutură. Pentru „It” este propusă o egalitate între miniseria din 1990 și „It: Chapter 1” din 2017. Miniseria din două părți cu Tim Curry în rolul lui Pennywise este prezentată ca povestea completă a Clubului Losers, în timp ce filmul din 2017 captează magia coming-of-age, dar se oprește înainte de firul adulților dezvoltat în „It: Chapter 2”.
Adaptarea din 1989 a lui „Pet Sematary”, regizată de Mary Lambert, este menționată pentru impactul său în plan horror. Fred Gwynne interpretează rolul lui Jud Crandall și livrează replica „Sometimes dead is better” cu accent din Maine, transformată în „Sometimes dead is bettah”. Filmul urmărește un bărbat îndurerat care descoperă că cimitirul pentru animale de lângă casă poate readuce morții la viață.
„Firestarter” din 1984 rămâne versiunea de referință pentru povestea despre o fată cu pirokinezie urmărită de o entitate guvernamentală. Drew Barrymore joacă rolul lui Charlie McGee, iar prestația sa este prezentată ca fiind evidentă încă de la acea vârstă fragedă. Titlul este citat ca sursă de inspirație pentru producții ulterioare.
„Children of the Corn” a fost adaptat de multiple ori, cu scurtmetrajul din 1984, un film TV din 2009, o versiune din 2020 și numeroase continuări. Prima transpunere este considerată cea mai bună. Povestea unui cuplu care ajunge într-un oraș din Nebraska preluat de un cult de copii este ilustrată prin interpretarea lui John Franklin în rolul preotului tânăr Isaac, descris ca esența naturii înfricoșătoare a personajului.
