„Atlasul universului”, coproducție România-Bulgaria 2026 regizată de Paul Negoescu, este povestea unui drum la pas și la pedală pe ruta Livezeni – Grebenișu de Câmpie, cu o scurtă oprire în orașul aflat între ele, probabil Târgu Mureș. Conform Dilema — Film, filmul marchează o schimbare de geografie în filmografia regizorului, după titluri plasate în București, în mediul mic-urban sau în Moldova rurală.
În calitate de drumeț apare Filip, interpretat de Matei Donciu, un puști de 10 ani, microbist fan Mbappé și jucător aspirant. Călătoria are ca scop o pereche de adidași: la magazin i s-au dat doi de stângul, iar singura cale de remediere este drumul, parțial împădurit, către Grebenișu, unde locuiește familia Marin, al cărei băiat a pățit inversul. Ca în „Hoții de biciclete” sau, mai aproape, „Lampa cu căciulă”, regizat de Radu Jude în 2006, Filip pornește inițial cu tatăl său. Când acesta se oprește pentru o vorbă, băiatul pleacă singur, alături de un cățel pe care îl botează din mers Mbappé.
Tonalitatea luminoasă, umanistă, bittersweet și farmecul magic-realist al filmului trimit cu gândul la „Where Is the Friend’s House?”, regizat de Abbas Kiarostami în 1987. Asemenea protagonistului de 8 ani care traversează de la Koker la Poshteh pentru a înapoia un caiet, juniorul lui Negoescu ia lumea cu candoare și perseverează în mize mici. Co-scenaristul Mihai Mincan și regizorul evită supraîncărcarea sentimentală și nu transformă precaritatea materială a familiei lui Filip într-un caz social, nici nu oferă soluții de tip „curaj și prietenie care înving orice”.
Filmul menține implicarea la ambele capete. Pe de o parte urmărește cum Filip își drămuiește cei 8 lei rămași rest de la adidași, cum rămâne singur în pădure cu un bărbat care se comportă ciudat sau cum își folosește șmecheria. În substrat, povestea tematizează în treacăt dinamica dintre un sat românesc și orașul său de proximitate: mersul la oraș e sărbătoare, provocare logistică și reamintire a unor dorințe care probabil nu se vor îndeplini.
Pe traseu apar ulițe, dealuri, drumuri județene și un iarmaroc mureșan, filmate de directoarea de imagine Ana Drăghici cu cadre care rămân diverse fără să alunece spre un balsam feeric omniprezent. În comparație cu concretețea răbdătoare a universului Koker-Poshteh de la Kiarostami, întâmplările sunt ceva mai grăbite și mai transparente, ca probe într-un parcurs convențional de formare. Montajul nu le aplatizează excesiv și nici nu insistă ca fiecare să fie absolut semnificativă.
Viziunea se încheie cu Filip la înălțime într-o cursă în premieră cu caruselul, secondat de noua prietenă nevorbitoare de română, „cred că din America”, și transfigurat la priveliștea turlei aurite a bisericii din Grebenișu, „Grebenișu!!!”.
