În cronica publicată de Films in Frame, Vlad Marina scrie despre „Amarga Navidad” ca despre un film-testament al lui Pedro Almodóvar care, după Leul de Aur câștigat la Veneția în 2024 pentru primul său lungmetraj în limba engleză, revine în 2026 cu o construcție autoreflexivă și melancolică. În opinia criticului, regizorul spaniol își propune să exploreze blocajul creativ și etica procesului artistic, însă rezultatul rămâne paralizat de greutatea propriei semnături. Marina notează că, de la „Dolor y gloria” din 2019 încoace, energia distinctă a lui Almodóvar s-a diluat, iar noul titlu amintește mai degrabă de un final de toamnă decât de o primăvară creativă.
Potrivit Films in Frame, autorul vede în „Amarga Navidad” o matrioșcă în care alter ego-ul regizorului, Raúl, nu mai face un film terapeutic despre propria viață, ci unul pragmatic, construit din intimitățile apropiaților. Sub un etaj meta, protagonista Elsa, regizoare de publicitate, speculează ficțional necazurile unor prietene într-un sejur de scris în Insulele Canare. Marina remarcă paralelele dintre cei doi creatori: o mamă decedată, o apropiată marcată de pierderea unui copil, un partener mai tânăr și o vinovăție legată de comportamentul exploatativ. Jocul de oglinzi i se pare previzibil, cu merite de ordinul unor déjà vu-uri bine executate, punctat de dinamici familiare precum discuțiile intime feminine din „Madres paralelas”.
Vlad Marina descrie o atmosferă sentimentală susținută de muzica non-diegetică a lui Alberto Iglesias și de piese diegetice ale Chavelei Vargas, dublată de o componentă performativă flamboaiantă: un număr de striptease pe Grace Jones, o apariție a lui Rossy de Palma și numeroase referințe Prada. Criticul notează discuții despre filmul-cult, politica Netflix și un tarif de 200.000 de euro pentru o apariție a lui Raúl în Dubai. În final, el consideră că „Amarga Navidad” este despre neputința de a mai face filme noi și, în același timp, neputincios ca film, un titlu minor pe care Almodóvar și-l permite. În comparație cu „Dolor y gloria”, pe care îl vede ca adevărat film-testament, noul lungmetraj i se pare un act adițional palid, cu un ger anesteziant care răzbate din peisajele vulcanice și din interioarele viu colorate.
