Potrivit Variety, Vancouver trece de la rolul de platou de servicii pentru producțiile hollywoodiene la un pol de film independent ancorat în regiune. Orașul a fost ani de zile asociat cu peisaje de substituție și avantaje fiscale, iar tot mai mulți cineaști aleg acum să îl prezinte ca atare, nu ca pe Seattle sau New York.
Un exemplu este „Seventeen” al lui Justin Ducharme, lansat la TIFF și apoi în programul Northern Lights al VIFF. Lungmetrajul urmărește viața a trei sex-muncitoare indigene din Downtown Eastside și este produs de Experimental Forest Films, companie cofondată de Tyler Hagan alături de regizoarea Kathleen Hepburn. Hagan descrie filmul ca pe „o scrisoare de dragoste și ură către Vancouver” și notează că orașul este „cel mai temperat din țară și unde ajung mulți oameni când nu mai au încotro”.
Hagan și Hepburn au pornit după facultate din lipsa filmelor care îi interesau. Au început cu un scurtmetraj văzut la TIFF, apoi cu lungmetrajele „Never Steady, Never Still” și „When the World Broke Open”. Opt din cele zece producții ale companiei sunt debuturi, majoritatea regizate de cineaști din Columbia Britanică și situate în provincie. Hagan, Métis, spune că a crescut în comunitatea de film indigen din Canada și că în Columbia Britanică există talent indigen, comunități și peisaje care oferă puncte de vedere specifice.
Aceeași ancorare teritorială apare la Sophy Romvari, născută în Victoria și crescută pe Gabriola Island și în Nanaimo. Deși trăiește acum în Toronto, a revenit să filmeze „Blue Heron”, coproducție Canada-Ungaria, în locurile copilăriei. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Locarno și a câștigat Premiul TIFF pentru cea mai bună descoperire canadiană. Romvari revine la VIFF în acest an ca curator invitat al programului Leading Lights și spune că nu văzuse niciodată Insula Vancouver prezentată ca atare pe ecran. Accesul la finanțare publică pentru arte, afirmă ea, i-a permis să păstreze versiunea dorită a filmului.
Directorul de programare al VIFF, Curtis Woloschuk, observă că tot mai mulți cineaști rămân în regiune după școală și că există un echilibru mai armonios între industrie și comunitate. El dă exemplul unui echipament de filmare care trece direct de la „The Monkey” al lui Oz Perkins la un documentar lent despre creșterea stridiilor, ilustrând suprapunerea dintre comunitate și industrie. După pandemie a apărut Filmable, organizație condusă de cineaști care creează un spațiu pentru lucrători din producție și tehnică, cu sprijinul unor parteneri din industrie.
Producătorul Chris Ferguson, cu bannerul Oddfellows, a produs filme independente de profil precum „Longlegs” și „The Monkey”, continuând să lucreze cu echipele locale. El consideră că succesul în independent nu ține de un singur autor, ci de capacitatea de a găsi colaboratori pentru proiecte reciproce. Infrastructura construită pentru serviciile americane a ajutat scena timpurie, cu furnizori care ofereau echipament gratuit pentru filmări de weekend. Ferguson subliniază rolul finanțării publice, inclusiv al Telefilm, și spune că fără sprijin pentru debuturi nu ar exista decât o industrie de servicii. Prin Oddfellows și compania Phobos, cofondată cu Perkins, el este asociat cu horrorul independent; „Backrooms”, realizat cu sub 10 milioane de dolari, a devenit cea mai mare lansare mondială a A24 până în prezent.
Woloschuk constată că bazinul de producători este mai experimentat și că există o înțelegere mai bună a bugetelor necesare. Cineaști precum Romvari caută tot mai mult parteneri de coproducție internaționali și interprovinciali pentru a extinde baza de resurse, deși oportunitățile existente nu sunt încă pe deplin valorificate.
