Potrivit ScreenRant, noul univers de reboot al DC are potențialul de a reaprinde discuția în jurul unuia dintre cele mai cunoscute antagonisme din benzile desenate. Imprint-ul Absolute Universe a relansat personaje familiare cu origini mai întunecate și diferite, iar de la lansarea din 2024 a produs titluri remarcate: atât „Absolute Batman”, cât și „Absolute Wonder Woman” au fost nominalizate la premiile Eisner, ultima câștigând. Universul s-a extins ulterior cu povești pentru Superman, Green Lantern și Catwoman, iar revenirea lui Animal Man în „Absolute Green Lantern” readuce în prim-plan impactul lui Alan Moore și Grant Morrison și disputa dintre ei.
Rivalitatea dintre cei doi datează de la sfârșitul anilor 1980 și s-a cristalizat în 1990, când Morrison l-a acuzat pe Moore că s-a inspirat din „Superfolks” de Robert Mayers. De atunci, relatări, acuzații și tăgăduiri s-au succedat timp de aproape 30 de ani. Cei doi au însă multe puncte comune: amândoi au fost figuri centrale în „British Invasion” din anii ’80-’90, practică magia, au fost asociați cu porecla „Wizard War”, invocă anarhismul ca filozofie orientativă și au folosit metode postmoderne și deconstrucționiste. Ambii sunt considerați printre cei mai mari scriitori ai DC.
Diferența stă în modul de a trata supereroul. Stereotipul atribuit lui Moore este cel al unei abordări mai cinice. Lucrări precum „Watchmen”, „V for Vendetta” și „The Killing Joke” vizează conceptul de supererou sau modul în care protagoniștii se încadrează în societate, folosind personajele ca vase pentru comentarii ideologice. Exemplul clasic rămâne „Watchmen”, pe care Moore l-a descris ca o deconstrucție a supereroului, iar proiectul uitat „Twilight of the Superheroes” a vizat direct mitologia și ideea de „supererou ca mit”. Din perioada la „Captain Britain”, când a introdus Mad Jim Jaspers și a răsturnat continuitatea Marvel, Moore a criticat ideea că supereroii sunt povești pentru copii transformate prin comercializare într-un consum fără inocență.
Grant Morrison, care folosește pronumele they/them, stă în contrast. În „All-Star Superman”, construit pe o deconstrucție a lui Superman în contextul morții iminente, autorul folosește premisa pentru o misiune mai largă: să arate cum supereroii pot rămâne o sursă de speranță tocmai în ciuda eforturilor de a submina genul. În cartea din 2011 „Supergods: What Masked Vigilantes, Miraculous Mutants, and a Sun God from Smallville Can Teach Us About Being Human”, Morrison a descris munca ulterioară la „JLA” ca un exercițiu de a lua supereroul la valoarea lui nominală și de a arăta „something great and inevitable within us all”.
Amândoi cred în puterea cuvântului ca magie. Moore a spus în documentarul „The Mindscape of Alan Moore” că magia este arta și că arta manipulează simboluri pentru a schimba conștiința. În acest cadru, Absolute Universe devine relevant pentru că pune accent pe cuvintele folosite și pe poveștile spuse. Imprint-ul întâmpină două obstacole definite de cei doi autori: să creeze o poveste aparent întunecată cu substanță reală, nu doar ca decor, și să păstreze valoarea optimismului în fața cerințelor respective.
În practică, Absolute Universe nu deconstruiește personajele atât de mult pe cât întreabă cum pot exista diferit. Dinamica clasică dintre Batman și Joker trece de la un moștenitor vigilent bogat versus o aberație criminală la un inginer muncitor versus un baron. Originea lui Wonder Woman în Iad îi conferă o perspectivă morală diferită de caracterizarea tradițională. Imprint-ul susține că nucleul idealist al eroilor rămâne, erupând intact în ciuda solurilor disparate. Întrebarea care rămâne este dacă binarul presupus între idealismul lui Morrison și cinismul lui Moore rezistă, iar Absolute Universe oferă un al treilea termen prin optimismul său întunecat.
