Programul ediției 2026 a „BFI London Film Festival” conține trei lungmetraje al căror titlu include cuvântul concrete, o constatare pe care o relatează The Hollywood Reporter. Kristy Matheson, director artistic al BFI Festivals și programator al LFF, spune că, după anul în care păsările au traversat filmele din selecție, festivalul se mută spre obiecte inanimate sau lumea minerală. Cele trei titluri sunt foarte diferite ca ton și subiect, dar coincidența a făcut ca ședințele de programare să fie, în propriile cuvinte ale lui Matheson, amuzante și confuze.
Matheson vede în prezența repetată a termenului o revenire spre ceva elemental. Ideea de a merge înapoi spre un element de bază a început să apară în program, notează programatoarea.
Unul dintre cele trei titluri este documentarul despre ferme de stridii din Canada semnat de Jessica Johnson și Ryan Ermacora. Pelicula, filmată pe 35 mm, este descrisă pe site-ul festivalului ca fiind modelată de ritmurile tidale ale fermelor din Columbia Britanică și situată la intersecția dintre muncă, cercetare științifică și lumea vie. Johnson și Ermacora spun că au lucrat cu oameni de știință pentru a oferi perspective asupra acidificării oceanelor și asupra impactului acesteia, în timp ce propun și o privire asupra scării geologice a circumstanțelor ecologice.
Al doilea titlu este „Concrete Land”, debutul regizoral de lungmetraj al Asmahan Bkerat. Filmul este un portret intim, multigenerațional, al unei familii afro-palestiniene beduine care luptă împotriva deplasării, rasismului și ostilității în Iordania. Regizoarea spune pentru The Hollywood Reporter că vrea ca publicul să înțeleagă că viața beduină nu echivalează cu sărăcia și că a locui într-un cort nu înseamnă a fi sărac. În descriere se menționează și prezența oilor familiei, care contribuie la atmosfera peliculei.
Al treilea lungmetraj este „The History of Concrete”, semnat de John Wilson, cunoscut pentru emisiunea cult de la HBO „How to With John Wilson”. În film, Wilson nu se lovește de un zid de cărămidă, ci explorează jungla de beton a New York-ului și dincolo de aceasta. După un atelier de film Hallmark, regizorul aplică învățăturile dobândite unui documentar despre beton, cu un ton aparent subestimat. Wilson a explicat anterior că nu era interesat de austeritatea betonului sau de frumusețea sa de tip fascist, ci voia să pătrundă în materialul în sine, despre care nimeni nu vorbea, și că simte că betonul a fost extrem de lipsit de sex-appeal. Filmul a intrat în selecția LFF 2026.
