Secțiunea Horizons de la Veneția este deschisă de lungmetrajul The Girl With the Leica semnat de Alina Marazzi, un portret al Gerdei Taro, prima fotojurnalistă ucisă pe front, care avea 26 de ani la momentul morții. Filmul încearcă să corecteze o uitare istorică și să restituie personalitatea vivace a fotografei, potrivit Variety.
Marazzi cunoștea deja munca Taro când romanul Helenei Janeczek despre fotograf a apărut în 2018. În scurt timp după aceea cei doi au discutat despre o adaptare cinematografică. Scenariul este scris de Marazzi împreună cu Valia Santella, iar rolul Taro este interpretat de Emilia Schüle, cunoscută pentru rolul principal din Marie-Antoinette. Cea mai mare modificare față de carte este trecerea la punctul de vedere al Taro însăși, în timp ce romanul narase viața ei prin amintirile a trei prietene care se reîntâlnesc în anii 1960.
Acțiunea se concentrează pe 14 iulie 1937, Ziua Bastiliei în Franța. În Paris, Taro se întâlnește cu prietenii, printre care iubitul și colegul fotojurnalist Endrè Friedmann, înainte de a reveni în Spania pentru a documenta Războiul Civil. Flashback-urile arată cum Gerta Pohorylle, numele de naștere al Taro, a cunoscut acești oameni în Leipzig, unde activau ca militanți de stânga, pentru ca apoi să fugă după venirea naziștilor la putere. În Paris se apropie de fotografie și colaborează cu Friedmann, inventând personajul american Robert Capa pentru a vinde materialul pe piața din SUA. Multe dintre fotografiile sale au fost atribuite lui Capa, ceea ce i-a estompat contribuția după ce Friedmann a păstrat numele pentru el.
Prin ochii Taro filmul traversează mediul cultural al Parisului anilor 1930 și comunitatea de emigranți din Europa Centrală și de Est. În cercul ei apar Fred Stein și David „Chim” Seymour. Seymour, născut Dawid Szymin, a fondat în 1947 agenția Magnum alături de Capa și Henri Cartier-Bresson. Ca și Taro, atât Seymour cât și Capa au murit în misiune. Trei cutii cu negative realizate în Războiul Civil Spaniol de Taro, Capa și Seymour au dispărut în 1940 și au fost regăsite abia în 2007, moment care a permis o reevaluare a rolului Taro în dezvoltarea fotojurnalismului. Pentru conturarea personalității, Marazzi s-a folosit de romanul Janeczek și de prima biografie a Taro, scrisă de istoricul german Irme Schaber, care aduce detalii despre angajamentul politic al fotografei în Germania anilor 1930, alături de prieteni precum Georg Kuritzkes.
Regizoarea evită o piesă de epocă strictă, preferând un limbaj contemporan al actorilor. Imaginea pune accent pe personalitatea strălucitoare a Taro prin artificii vizuale precum artificii în fundal de Ziua Bastiliei și flori roșii oferite de Friedmann, influențate de cinemaul experimental al anilor 1930. Pe lângă angajamentul politic, filmul arată și latura ușoară a Taro, viața de zi cu zi, relațiile amoroase și prietenii strânse. Marazzi subliniază că motivația deplasării în Spania a fost speranța pentru o societate mai bună. În viziunea sa, actualitatea filmului este clară prin similitudinile dintre anii 1930 și prezent, prin creșterea naționalismului de dreapta și prin implicarea jurnaliștilor în conflicte precum Ucraina și Gaza, unde valorile democratice sunt puse în discuție.
