Stefano Knuchel va prezenta pe 12 Sept. la Veneția, în afara competiției, Il desiderio di essere inutile – Hugo a Venezia, cunoscut în engleză ca A Longing to Be of No Use – Hugo in Venice. Proiecția specială este organizată împreună de La Biennale di Venezia, International Critics’ Week și Giornate degli Autori și marchează finalul trilogiei dedicate caricaturistului italian Hugo Pratt, începută acum două decenii. Potrivit Variety, premiera este programată înaintea centenarului nașterii lui Pratt, în 2027.
Cele două filme anterioare ale proiectului sunt Hugo in Africa din 2009 și Hugo in Argentina din 2021. Primul a câștigat Bisato d’Oro pentru cel mai bun regizor în secțiunea Horizons de la Veneția în 2009, iar al doilea a fost proiectat în Venice Days în 2021. Hugo in Venice este produs de Fiumi Film în coproducție cu radioteleviziunea publică elvețiană RSI.
Materialul se bazează pe conversații înregistrate anterior nepublicate între Pratt și biograful său Dominique Petitfaux, autorul cărții de interviuri de unde provine și titlul filmului. În producție participă figuri legate de moștenirea lui Pratt, printre care Patrizia Zanotti, managing director al Cong SA, compania care gestionează drepturile asupra operei lui Pratt din 1995, și scriitorul Marco Steiner, colaborator al lui Pratt în ultimii ani și autor al unor continuări ale poveștii lui Corto Maltese.
Knuchel a vorbit despre dificultatea traducerii titlului. În italiană și franceză formularea este considerată frumoasă, în timp ce în engleză cuvântul „useless” sună dur. Regizorul explică că expresia este o provocare filosofică, legată de transmitere și de moștenirea culturală, și că pentru versiunea în engleză a optat pentru o traducere cu rezonanță poetică, apropiată de Yeats, având în vedere afinitatea lui Pratt pentru cultura engleză.
Despre Veneția din film, Knuchel spune că orașul nu este locul nașterii sau al morții lui Pratt, dar a intrat în psihicul acestuia. Imaginea propusă este aceea a unui miraj care se ridică din noroiul lagunei și apoi se întoarce în el. Regizorul a lucrat cu antropologi și folosește arhive din anii ’30 restaurate, locații reale precum loja la care Pratt a aderat în ’74 și buncăre naziste de sub lagună. Proiecția de la cea de-a 83-a ediție a Venice Film Festival încheie un parcurs de 20 de ani în care, după spusele lui Knuchel, artistul a oferit o altă privire asupra lumii.
