Potrivit The Guardian, piesa „Speculations” de Torben Betts, regizată de Trevor Nunn, este jucată la teatrul Marylebone din Londra. Spectacolul urmărește jurnalista americană Dorothy Kilgallen și teoriile sale despre moartea lui Marilyn Monroe și implicarea fraților Kennedy. Recenzia descrie montajul ca pe o dramă a conspirației condimentată, cu un portret magnetic al lui Monroe interpretat de Natalie Dunne.
Acțiunea se desfășoară în anii 1960, după ce Monroe este găsită moartă în apartamentul său. Kilgallen, interpretată de Janie Dee, crede că atât John F. Kennedy, cât și fratele său Robert F. Kennedy, jucat de Jolyon Coy, au avut un rol în moartea actriței, care avea 36 de ani. Investigarea ei face parte dintr-o carte nepublicată care leagă o acoperire politică de lumea interlopă. Piesa este construită în jurul conversațiilor cu bona Flo, interpretată de Gloria Obianyo, care primește un apel amenințător de la un stalker chiar la sosirea ei.
Flo este o aspirantă jurnalistă, afro-americană, care vede familia Kennedy ca pe forțe importante pentru mișcarea pentru drepturile civile. Prin dialogurile cu ea, Kilgallen își expune teoriile, iar montajul alternează cu flashback-uri în care apare Monroe în dormitor cu RFK, precum și scene cu Lee Harvey Oswald, interpretat de Joseph Potter, într-un bar alături de criminalul Carlos Marcello, jucat de Ferdy Roberts.
Recenzia notează că producția este bine pusă la punct, cu interpretări solide care evită imitațiile ieftine. Punctul forte este Natalie Dunne în rolul lui Monroe. Portretul evită clișeul, arătând-o dezordonată, vulnerabilă, furioasă și lipsită de glamour, dar capabilă să treacă la seducție. În momentele cele mai tulburate, Dunne amintește de interpretarea finală a lui Monroe în „The Misfits”. Janie Dee aduce o privire pătrunzătoare, comparată cu Angela Lansbury în „Murder, She Wrote”.
Scenografia semnată de Lee Newby rotește elegant între perioade. Cu toate acestea, mecanismul pare să mascheze limitele piesei, iar discuțiile despre teorii și ranchiuni dau o senzație statică. Conspirația lui Kilgallen despre Monroe era explozivă pe atunci, dar aduce puține elemente noi. Partea mai puțin cunoscută rămâne legătura lui Oswald cu Marcello și cu asasinul său Jack Ruby, precum și întrebările despre moartea lui Kilgallen în 1965, pe care spectacolul le lasă brusc în suspans.
