Potrivit SlashFilm, scriitorul Daniel Kraus a explicat care este cea mai mare diferență dintre romanul său „Whalefall” și adaptarea cinematografică semnată de 20th Century Studios. Într-un interviu acordat publicației, Kraus, care a rescris cartea pentru film alături de regizorul și co-scenaristul Brian Duffield, a spus că echilibrul dintre prezent și trecut a trebuit reconstruit pentru ecran, iar sacrificiile au vizat în special secvențele de flashback.
Romanul, publicat în 2023, are o structură remarcată pentru alternanța dintre încercarea lui Jay Gardiner, interpretat în film de Austin Abrams, de a scăpa din pântecul unei balene care l-a înghițit accidental, și amintirile legate de tatăl său decedat, Mitt, jucat de Josh Brolin. În carte, Jay se afla în larg pentru a căuta rămășițele lui Mitt atunci când este înghițit. Această pendulare între claustrarea din interiorul animalului și trecutul familial este, potrivit autorului, esența poveștii, iar Duffield și Kraus au încercat să păstreze aceeași tensiune în versiunea cinematografică.
Colaborarea cu Duffield a permis păstrarea ideii de structură, dar a impus alegeri clare de montaj narativ. Kraus a recunoscut că romanul conține un număr mare de flashback-uri, unele de multe pagini, altele de o singură frază, plasate în funcție de starea mentală a lui Jay în interiorul balenei. În carte, o frază izolată pe pagină poate rămâne în alb, poate reverbera, spune autorul. În film, același efect este mult mai dificil de obținut, pentru că durata și ritmul impun o selecție riguroasă.
Cea mai mare diferență între cele două versiuni este tocmai această economie de amintiri. Kraus a renunțat la multe dintre flashback-urile mici din materialul sursă. El a descris aceste scene ca fiind cele mai semnificative pentru el, dar a înțeles necesitatea reducerii. Relația dintre suferința lui Jay în pântec și istoricul de abuz emoțional și fizic din partea lui Mitt rămâne centrală pentru „Whalefall”, însă autorul a trebuit să aleagă doar câteva secvențe care să poată fi integrate cinematografic fără să încetinească povestea.
Procesul nu a fost resimțit ca o pierdere dureroasă, a spus Kraus. „Nu poți avea 50 de flashback-uri”, a explicat el, „Brian și cu mine vom lucra probabil cu cinci sau șase”. „Este parte din sarcină să omori câțiva dintre cei dragi”, a adăugat scriitorul, arătând că limitările impuse de formatul filmului au fost acceptate încă de la început.
