Potrivit No Film School, scena în care Orson Welles își definește personajul în „The Third Man” rămâne un reper al filmului noir britanic din 1949. Publicația reia momentul de pe Wiener Riesenrad din parcul de distracții Prater, unde Harry Lime se dezvăluie în fața prietenului său Holly Martins, interpretat de Joseph Cotten, după ce acesta sosise în Viena ocupată de aliați convins că prietenul său murise într-un accident.
Holly descoperă treptat că Harry nu este mort, ci implicat într-o rețea de contrabandă cu penicilină furată, diluată și vândută persoanelor vulnerabile. Harry își falsificase moartea pentru a evita arestarea și se întâlnește cu Holly pe roata panoramică. De sus, privește mulțimea de pe pământ și pune întrebarea care fixează cinismul personajului, după care trece la un discurs în care își justifică profitul din disperarea postbelică a Vienei. În interpretare, Welles apare arogant și amuzat de sine, iar tonul aproape vesel al replicilor contrastează cu gravitatea faptelor.
Scenariul filmului este semnat de Graham Greene, însă detaliul despre improvizație vine din amintirea lui Angela Allen, asistentă de continuitate la unitatea secundă. Allen povestea că Welles a improvizat replica finală despre ceasul cu cuc. Publicația notează că, deși discursul sună sigur pe sine, conține inexactități istorice care ilustrează tocmai caracterul personajului. Un articol din The New York Times din 1999 arăta că ceasul cu cuc nu a fost inventat de elvețieni și menționa figura lui John Calvin, teolog francez refugiat în Elveția.
No Film School subliniază că decorul Vienei nu a fost construit în studio. Cele patru zone internaționale și clădirile distruse pe care le traversează Holly erau reale, iar Allen își amintea că strada principală de cumpărături era literalmente plină de dărâmături. Această autenticitate a mediului întărește senzația de oraș-labirint în care Harry se ascunde ulterior în sistemul de canalizare.
Discursul rămâne asociat cu transformarea lui Harry într-un antagonist memorabil, apărut târziu în film, dar care capătă greutate prin construcția morală a personajului. Finalul său în canalizare, în timpul urmăririi celebre, închide arcul unui personaj descris ca un dăunător care se furișează prin Viena fără considerație pentru viețile pe care le-a distrus sau afectat.













