Sacha Baron Cohen a explicat de ce a decis să readucă pe ecran alter ego-ul bufonesc Ali G după mai mult de un deceniu, potrivit Variety. Explicația apare într-un eseu de copertă publicat de Time, în care actorul scrie că tocmai faptul că personajul este depășit și problematic a fost motivul revenirii.
În text, Baron Cohen susține că lumea în care s-a întors Ali G este, în multe privințe, mai rea decât cea pe care a părăsit-o acum douăzeci de ani. Prejudecățile pe care personajele sale sunt construite să le expună nu doar au persistat, ci s-au metastazat, alimentate de ceea ce descrie ca fiind cea mai mare mașină de propagandă din istorie, rețelele sociale, și acum de copilul său monstruos, inteligența artificială.
Personajul îmbrăcat în trening, al cărui nume complet este Alistair Graham, revine în lungmetrajul satiric „Ali G: Who Iz I?”, alături de Morgana Robinson în rolul Julie. Producția a fost ținută sub secret. Revenirea a stârnit reacții mixte, o parte din public exprimându-și dezaprobarea față de Ali G, criticat în trecut pentru sexism, apropriere culturală și chiar rasism.
La premiera recentă a filmului, Baron Cohen, în rol, a fost întrebat de Variety despre fuziunea Paramount-Warner Bros. Răspunsul său, „Singura fuziune care se întâmplă în această seară este între mine și bebelușii Sydnei Sweeney”, a amplificat controversele. În eseu, actorul spune că acesta este exact punctul, personajul fiind o figură satirică menită să expună prejudecățile.
Baron Cohen scrie că și-a construit mereu personajele și comedia ca vehicule pentru a expune prejudecăți, bias și prostie, deși își dă seama că nu toată lumea le vede astfel. Ali G este descris ca un imbecil alb, un apropriator cultural delirant, care își fură ținutele și versurile de la idolii săi preferați de gangsta rap și dancehall, de la Compton la Kingston. Gluma, spune el, este pe seama lui și a establishmentului predominant alb și masculin care îl ia în serios.
Referința la istoria satirei merge de la Grecia Antică până la „Monty Python”. Metoda rămâne aceeași, argumentează autorul: să faci publicul să râdă cât mai mult, în timp ce ții o oglindă în fața unor lucruri incomode de văzut și avertizezi asupra unor tendințe pe care am prefera să le ignorăm.
