The Guardian publică o recenzie a biopicului „The Yellow Tie”, un film vechi stil din Europa centrală despre dirijorul și compozitorul român Sergiu Celibidache, cunoscut pentru refuzul categoric de a înregistra muzică. Pelicula este semnată de fiul muzicianului, Serge Ioan Celebidachi, și este descrisă ca un demers robust, făcut cu afecțiune, statuar și sobru, cu interpretări corecte și efecte vizuale decente.
Potrivit cronicii, Celibidache a devenit renumit după al doilea război mondial pentru o credință puristă și necompromițătoare, influențată de studiile sale în budismul zen, potrivit căreia muzica nu trebuie înregistrată. El considera discurile și CD-urile inerte și moarte și susținea că muzica trebuie trăită live, în prezentul autentic.
John Malkovich îl interpretează pe Celibidache în vârstă, retras în ruralul francez, cu o hauteur querulousă, mai ales într-o scenă de deschidere în care strigă la executivi japonezi care îi propun un contract de înregistrare. Ben Schnetzer este tânărul prodig, a cărui ambiție muzicală îl înfurie pe tatăl tradiționalist, interpretat de Sean Bean, un funcționar respectat care presupune că fiul său va intra în serviciul public. Din acest conflict apare obsesia cravatei galbene, cadoul de ziua de naștere pe care tatăl îl cere înapoi, un accesoriu purtat de generații de bărbați ai familiei și devenit pentru tânărul Sergiu un simbol al nevoii de a-și mulțumi părintele și de a se desprinde de el.
Filmul urmărește studiile lui Celibidache la Berlin în anii 1930, pe fondul ascensiunii naziste, perioadă în care este amenințat și hărțuit ca evreu, dar reușește să scape de soarta finală. În 1945 este instalat spectaculos ca dirijor principal al Filarmonicii din Berlin, recent denazificată, unde surprinde autoritățile cu poziția sa împotriva înregistrărilor. Ulterior este forțat să plece și începe o odisee muzicală prin Europa și America Latină.
Recenzia notează că rămâne dificil de văzut exact care este rostul poziției lui Celebidachi, întrucât nu a atras mulți adepți și lumea muzicală a cunoscut interpreți la fel de talentați și principiali cu opinii opuse despre înregistrare. Totuși, cronica recunoaște un eroism solitar în această atitudine și sugerează că, într-o lume digitalizată în care înregistrările sunt omniprezente, opiniile sale ar putea reveni în atenție. Imaginea rămâne puternică și modestă, spune The Guardian.
