Potrivit IndieWire, regizorul Kitao Sakurai a vorbit despre „Street Fighter” într-un interviu în care a explicat de ce lungmetrajul său bazat pe jocul video apărut în 1987 este construit în mod intenționat neconvențional. Filmul a început să primească recenzii în momentul discuției, iar Sakurai a corectat o confuzie apărută în presă legată de sponsorizări: nu Mountain Dew, ci Jolt Cola a fost referința folosită în producție.
Prima parte a filmului funcționează ca o parodie și, în același timp, ca o scrisoare de dragoste pentru începutul anilor ’90, cu o referire la Jolt, înainte ca acțiunea să treacă la al doilea turneu World Warrior. Ryu, interpretat de Andrew Koji, cel mai bun luptător din lume, dispare după victoria din turneul din 1987. Fratele său adoptiv, Ken Masters, jucat de Noah Centineo, a devenit un personaj de petreceri care apare adesea în reportajele de spring break de la MTV. M. Bison, interpretat de David Dastmalchian, organizează un nou turneu cu scopul de a-l captura pe Ryu și de a-i fura puterile.
Sakurai, cunoscut pentru „The Eric Andre Show” și „Beef”, a ajuns la proiect după ce frații Philippou au părăsit filmul în 2024. Cei doi au un cameo în peliculă, fiind cei doi luptători de pe o mașină în Metrolao, înainte de secvența din hol cu Guile, Dan și Ken. Legendary căuta un cineast cu o abordare care să nu fie convențională, iar producătorul Cale Boyter a apreciat interesul lui Sakurai pentru tonuri ciudate și distinctive. Regizorul a subliniat și legătura culturală personală, fiind născut în Japonia și crescut între Japonia și America, ceea ce i-a permis să vorbească despre personaje cu un strat cultural diferit.
Estetica anilor ’90 a fost aleasă pentru a face filmul să pară ca și cum ar fi fost realizat în acea perioadă. Sakurai a dorit ecrane cu tub catodic, efecte care ar fi ridicat întrebări dacă ar fi fost realizate în 1993 și o lume alternativă, nu o reconstituire exactă a datei de 3 octombrie 1993. Scopul a fost dublu: nostalgie și o lectură subversivă a filmelor bazate pe proprietăți intelectuale, unde elementele bizare sunt de obicei estompate. În această versiune, trăsăturile stranii, precum părul lui Guile sau ținutele din „Street Fighter II”, sunt subliniate, iar perioada este considerată atractivă și pentru publicul Gen Z.
Dezvoltarea a fost intensă. Sakurai a rescris scenariul de mai multe ori pornind de la o idee inițială și a lucrat simultan la sezonul 2 din „Beef”, unde l-a înlocuit pe regizorul Jake Schreier, plecat la „Thunderbolts”, la cererea lui Lee Sung Jin. Regizorul a invocat influența lui Robert Altman, în special „Nashville”. În liceu, în loc să studieze pentru examene, a petrecut o lună la Cleveland Cinematheque urmărind retrospectiva anilor ’70 a lui Altman și a rămas marcat de ansamblurile sale. Filmul se încheie la mijlocul unei scene, o alegere făcută cu intenție pentru a lăsa povestea deschisă și pentru a transmite sentimentul de familie care se regăsește, în opinia lui Sakurai, în spiritul francizei care există de aproape 40 de ani. Producția include și o scenă post-credit.
