Potrivit No Film School, cinefilii se află în plină săptămână dedicată reeditării teatrale în 4K a dramei istorice controversate a lui Ken Russell, „The Devils”. Proiecția readuce în săli versiunea neîntreruptă, clasificată NC-17 pentru conținut sexual și nuditate, care în 1971 fusese tăiată și cenzurată, devenind aproape imposibil de văzut. Montajul actual restaurează viziunea regizorului și este prezentat ca unul dintre cele mai vizuale filme ale anului.
Filmul, inspirat de piesa de teatru din 1961 și de cartea de non-ficțiune „The Devils of Loudun” a lui Aldous Huxley, se bazează pe o perioadă reală de isterie religioasă din 1632-1634 la Loudun, Franța, încheiată cu execuții politice. Povestea urmărește un oraș fortificat pe care cardinalul Richelieu vrea să-l supună, în timp ce preotul Urbain Grandier refuză demolarea zidurilor, iar călugărițele conduse de mama superioară Sister Jeanne des Anges susțin că sunt posedate. Vizualul spectaculos al orașului, cu plăci albe, arcade, ziduri în unghi și plafoane înalte, este pus pe seama primului scenograf al filmului, Derek Jarman, care a construit decorurile.
Jarman s-a născut în 1942 și a urmat studiile la Slade School of Fine Art. După absolvire, a fost angajat de Frederick Ashton pentru „Jazz Calendar” și de John Gielgud și Sadler’s Wells Opera pentru „Don Giovanni”, producția de deschidere de la London Coliseum. A semnat și costumele pentru „Don Giovanni”, o montare controversată cu decoruri geometrice, ascuțite și reduse. În „Sunday Times”, el explica faptul că designul era condus de aversiunea față de detaliul inutil, care estompează contururile decorurilor și costumelor. Experiența de scenă l-a învățat să proiecteze pentru o idee, nu pentru acuratețe literală, ceea ce l-a condus spre film.
Russell l-a invitat pe Jarman, în vârstă de 28 de ani, la „The Devils”. Pentru lungmetraj, scenograful a folosit influențe Art Deco, în mod voit anacronice pentru epocă, dar lăudate chiar dacă filmul era disprețuit. Russell dorea ca Loudun să pară modern pentru locuitorii săi. Într-o formulare citată de „What’s in a Scene”, regizorul i-ar fi spus lui Jarman să folosească influențe moderne, deoarece oamenii din Loudun s-ar fi văzut ca o comunitate modernă și vibrantă. La lansarea pe DVD de către BFI în 2012, „The New Statesman” nota că Russell descria filmul drept „un film alb-negru filmat în culoare”.
Decorurile albe creează momente marcante. Sister Jeanne des Anges, și ea în alb, se confundă parțial cu spațiul, târându-se în extaz în timp ce comunitatea se roagă. Sosirea lui Mignon, îmbrăcat complet în negru, îl face să pară o bară întunecată într-o cușcă deasupra ei. Seturile sunt prezentate ca fiind cele mai mari construite de la „Cleopatra”, incluzând care de ciumă, o recreere dramatică a evenimentelor pe o scenă în formă de față distorsionată, asemănătoare cu un pește, și un tribunal într-o sală neagră.
BBFC a văzut un montaj brut pe 27 ianuarie 1971, iar executivii Warner Bros. au reacționat similar, cerând tăierea unei secvențe târzii în care călugărițele isterice interacționează cu decorurile bisericești. Filmul tăiat a primit totuși rating X. După această experiență, Jarman a ieșit hotărât să se concentreze pe artă, devenind ulterior un scenograf respectat, regizor și activist pentru drepturile persoanelor cu HIV.
