Potrivit The Guardian, co-regizorii Nathan Fielder și Lance Oppenheim livrează cu „You Can See Everything” un hibrid documentar despre condamnata pentru fraudă Elizabeth Holmes, fondatoarea firmei Theranos. Compania pe care a condus-o împreună cu fostul partener Sunny Balwani a susținut în 2003 că a inventat un dispozitiv care diagnostica multiple afecțiuni dintr-o singură picătură de sânge, beneficiind de sprijinul unor membri ai consiliului de administrație precum George Schultz și Henry Kissinger.
Filmul se deschide în 2023, în săptămânile care preced intrarea în închisoare a lui Holmes. Fielder a fost invitat să petreacă timp intim cu ea într-o casă închiriată la malul mării în San Diego, locuită împreună cu noul partener Billy Evans, un personaj descris ca un bărbat dominator, aspirant antreprenor tehnologic și susținător al lui Charlie Kirk, cu care are doi copii mici. Holmes își menține poziția de nevinovăție, cu privirea larg deschisă și un zâmbet care amintește de o câștigătoare la concurs de frumusețe, iar trecerea de la lentile de contact la ochelari în ultima cursă cu mașina spre penitenciar este citită ca un moment de vulnerabilitate.
Misiunea lui Fielder este să afle dacă Holmes știe că minte și să o facă să recunoască adevărul, printr-o strategie de indirectă și subtilitate. Ce rezultă este un duel de priviri între doi oameni care își păstrează calmul. Conversațiile cu Evans au aceeași tensiune. Holmes insistă că tehnologia funcționează, în sensul că este convinsă în prezent că va funcționa în viitor, rămânând problema tehnică de a introduce componentele în cutia mică. Fielder o testează cu secvențe precum un clip cu Abbott și Costello în „Who’s on first”, la care reacționează fără umor, și cu imagini cu Amanda Seyfried în miniseria dramatizată „The Dropout”, care o face să tresară și să plângă.
Răsturnarea apare la jumătatea filmului. După ce Holmes este trimisă în închisoare cu întrebări fără răspuns, Fielder și Oppenheim apelează la Seyfried pentru a reconstitui în fața camerei conversații cu Holmes și Evans pe care nu au putut să le filmeze. Actrița este explozivă și entuziasmată, în contrast cu reținerea lui Fielder. Reconstituirea creează o versiune hiperreală a lui Holmes, un fel de miraj în valea ciudățeniei, care readuce în discuție ideea că Holmes joacă un rol, ipoteză respinsă de ea și ridicată anterior de New York Times.
Scrie The Guardian că misterul narativ este amplificat în montaj și de coloana sonoră, iar mult rămâne necunoscut despre ce a fost reținut. Filmul schimbă brusc perspectiva asupra propriei povești, similar cu istoria de producție a „Capturing the Friedmans” a lui Andrew Jarecki, și rămâne un exercițiu de îndrăzneală pe muchie de cuțit.













