Regizorul chinez Gu You încheie trilogia „Landscape” cu „The First Taste of Loneliness”, lungmetraj prezentat în competiția principală a Festivalului de Film de la Busan. Potrivit Variety, filmul este ultimul capitol al unei serii unite nu de personaje, ci de un stil de portret familial melancolic, început cu debutul premiat la Cannes „Dwelling in the Fuchun Mountains” din 2019 și continuat cu „Dwelling by the West Lake” din 2023.
Povestea urmărește trei generații de femei în doliu după moartea bărbatului familiei, victima unui cancer pancreatic de lungă durată. Filmul deschide cu o scenă prelungită de veghe la patul acestuia, în care mama, fiica și nepoata își trăiesc durerea cu intensitate. Momentul cel mai puternic nu este însă cel mai lacrimogen. La scurt timp după înmormântare, Yue, interpretată de Zhou Xun, deschide ultimul borcan de murături făcute de tatăl ei, le gustă și constată, cu un amestec de recunoștință și tristețe, că este o repriză bună, știind că nu va mai avea ocazia.
Acțiunea se mută în apartamentul familial din Hangzhou, unde Yue s-a întors recent din Beijing împreună cu fiica adolescentă Moon, jucată de Wang Shengdi, după un divorț. Locuința, locuită timp de decenii de Luna, mama lui Yue, interpretată de Xi Meijuan, și de soțul ei decedat, păstrează o acumulare de obiecte — rafturi cu cărți, casete vechi, fotografii — care țin prezentă figura dispărută. Imaginea lui Mikiya Takimoto insistă asupra acestor detalii, iar decorul semnat de Zhou Xingyu oferă o perspectivă largă asupra râului Qiantang.
Pe măsură ce filmul avansează, cele trei arce se întrepătrund. Luna o îndeamnă pe Yue să nu rămână blocată în carieră și în relații, în timp ce ea însăși acceptă timid avansurile lui Xu, interpretat de Xu Chaoying, redeschizându-se către bucurie. Moon se confruntă cu școala și cu pragul maturității, iar Yue trebuie să renunțe la o parte din responsabilitatea maternă. Scenariul, scris de Gu You împreună cu Yang Yikun, țese aceste linii cu atenție.
Variety remarcă o eleganță de mare anvergură în structură, cu panoramări plutitoare și tablouri populate, dar și o tentă mai populistă decât în filmele precedente, ceea ce ar putea facilita distribuția internațională. Recursul la balade emoționale și la partitura pianistică a lui Sylvian Wang generează uneori un ton prea melodramatic. În ciuda acestor momente, prestația lui Xi Meijuan, în special în scena de dans în piața publică alături de Xu, păstrează echilibrul între sentiment și elegie, iar filmul rămâne ancorat în umanitate.
