La NYFF 2026, regizorul Luca Guadagnino prezintă „Artificial”, un lungmetraj care acoperă două decenii de cercetare în învățarea automată și urcarea lui Sam Altman, cofondator și CEO al OpenAI. Potrivit TheWrap, filmul ar putea fi citit ca o importanță de capital „I” în momentul actual de anxietate legat de inteligența artificială, însă Guadagnino refuză să elogieze fără stil. Pelicula este descrisă ca un audit senzual și înfricoșător al prezentului și viitorului apocaliptic, clar în mesajul său umanist chiar dacă poate părea uneori didactic.
Povestea îl urmărește pe Ilya Sutskever, interpretat de Yura Borisov, întâlnit în 2003 ca un prodig eccentric, dornic și incapabil să mintă, pasionat atât de superinteligența artificială cât și de construcția de birouri în picioare din Pringles, hârtie igienică și sertare. Lucrează cu profesorul de la Universitatea din Toronto Geoffrey Hinton, jucat de Mark Rylance, iar primii ani sunt ancorați în descoperire și curiozitate. Cei doi ajung la Google, după care Altman, interpretat de Andrew Garfield, și Elon Musk, interpretat de Ike Barinholtz, îl recrutează. Sutskever este ghidat de credința că programele de calculator pot pune capăt foametei, bolii și chiar morții și nu vede diavolii cu care se culcă.
Recenzia notează că Guadagnino evită judecata ușoară și nu se limitează la aspersiuni doar asupra celor mai vicioși. Borisov joacă cu tandrețe și sensibilitate ambițiile cristaline ale lui Sutskever, atât ca forță cât și ca slăbiciune. Hinton îi spune la prima întâlnire: „Ai considerat vreodată legătura dintre cunoaștere și răbdare?”. Tragedia este că Sutskever învață abia când vede pe Altman și Musk conduși de spiritul de a fi primii cu costul eticii. Filmul își ancorează anxietățile în tensiuni atemporale între progres și responsabilitate, calm și viteză, reținere și foame.
Andrew Garfield este prezentat ca mesmerizant în rolul lui Altman, surprinzând carisma și seducția antreprenorului. Altman apare frecvent apucând oamenii de ceafă, atrăgându-i într-o orbită din care nu pot scăpa de atracția ochilor săi cerulei. Garfield lasă să se vadă și mânia mică care fierbe sub piele, cu ideea că în spatele fiecărui „No worries!” se ascunde un izbucnire pe cale să se întâmple. Guadagnino își aprofundează provocările legate de mâncare, dorință și putere. Rareori există o scenă în care personajele nu mănâncă o formă de carne la grătar, iar în cazul lui Altman se aude sorbind obsesiv un smoothie verde.
Directorul de imagine Malik Hassan Sayeed surprinde consumul și dezordinea lăsată în urmă pe care lucrătorii de serviciu trebuie să o curețe, un microcosm al atitudinilor despre inovație. Într-o secvență de sărbătoare a unei descoperiri tehnologice, Altman și echipa lui Musk sunt filmați în timp ce sparg șampanie aproape de corp, cu dinții pătați de chipsuri semidigerate, încadrați ca niște prădători de vârf. Guadagnino insistă că, în ciuda iluziilor de grandoare, acești oameni rămân copilăroși în refuzul de a considera bunăstarea altora.
Deciziile creative sunt citate ca dovezi ale umanității: o secvență de foc de tabără cu cadru desaturat care face angajații OpenAI să arate ca niște vampiri înfometați de lumină, contribuția lui Damon Albarn cu mai multe cântece originale și sunete analogice intercalate în coloană sonoră, și o secvență de petrecere în care toți, în afară de Altman și Sutskever, sunt filmați în slow motion, arătând cum sunt literalmente scoși din timp. Scenariul este semnat de Simon Rich.
