Potrivit The Guardian, la Festivalul de Film de la Londra a fost prezentat „The Face of Horror”, noul lungmetraj al cineastei americane Anna Biller, cunoscută anterior pentru „The Love Witch”. Recenzia descrie pelicula ca pe un omagiu deadpan adus filmelor horror Technicolor ale britanicilor de la Hammer Films din anii 1960 cu Peter Cushing, cu un accent vizual deosebit pe catifeaua roșie.
Scrie The Guardian că nu este vorba despre un pastiche, ci despre încercarea de a face un film în aceeași manieră ca Hammer, continuând tradiția melodramatică, erotică și a comediei negre. Tonul este construit astfel încât de filmul să se poată râde și cu el, așa cum se întâmpla și pe vremea producțiilor originale.
Acțiunea este plasată într-o Anglie medievală stilizată, populată de nobili de curte, țărani și doamne cu rochii lungi cu brâie în stil funie. Punctul de plecare este povestea clasică japoneză de fantome „Yotsuya Kaidan”, care a inspirat și regizori precum Takashi Miike și Hideo Nakata. Edward, interpretat de Jonah Hauer-King, este un cavaler frumos și fără scrupule, însoțit de scutierul Richard, jucat de Leo Suter. Edward vrea să se căsătorească cu Eleanor, blondă și frumoasă, interpretată de Kristine Froseth, care apare alături de sora ei Beatrice, jucată de Ellie Bamber, într-o sală vastă din lemn specifică esteticii Hammer.
Edward și Richard ucid brutal tatăl și fratele femeilor, care se opun căsătoriilor, atribuind moartea unor „bandiți”, apoi se căsătoresc cu Eleanor și Beatrice. Curând, Edward își îndreaptă atenția spre Lady Isabel, interpretată de Bella Heathcote, o nobilă cu zâmbet răutăcios a cărei curte de doamne cântând la lăută și flaut este redată în culori vii. Acolo se organizează un complot împotriva Eleonorei, devenită o mamă bolnăvicioasă și epuizată a fiului mic al lui Edward. Din această situație derivă răzbunarea supranaturală.
Partea cea mai zgomotoasă a filmului este scena memento mori Danse Macabre de la curtea decadentă a Lady Isabel, pe care recenzia o compară cu ceea ce ar fi putut aprecia Ken Russell sau Roger Corman, a cărui versiune a lui „The Masque of the Red Death” ar putea fi o influență. Stamina și consistența tonului fac din peliculă o experiență amuzantă și fascinantă, descrisă drept un viitor film de cult pentru proiecțiile de miezul nopții.
