Potrivit TheWrap, „Queeney Todd: The Demon Bottom of Fleet Street” a avut premiera de joi la Judson Memorial Church, sub egida Heartbeat Opera. Recenzia publicată de TheWrap prezintă spectacolul ca pe o parodie a lui „Sweeney Todd”, plasată în afara circuitului Broadway, și îl încadrează într-un val de piese care iau la țintă figuri considerate sacre în teatru.
Spectacolul îl ia pe Sweeney Todd și îl transformă în Queeney Todd, interpretat de Nathaniel Sullivan. În această versiune, personajul principal este descris ca un submisiv insațiabil care se enervează după ce o serie de parteneri programați pe Grindr nu se prezintă. Queeney nu are intenția de a ucide pe nimeni, spre deosebire de originalul lui Sondheim. Întâlnirea cu Mrs. Lovedick, proprietara unui sex shop aflat în declin, jucată de Matt Dengler, declanșează firul narativ.
Mrs. Lovedick îi oferă lui Queeney un apartament și încearcă să-l seducă printr-un număr intitulat „The Worst Thighs in London”. Într-o noapte, un client interpretat de Imara Miles ajunge efectiv la întâlnire. În timpul pregătirilor, Queeney încearcă să se bărbierească pe zona intimă pentru a părea mai tânăr și îl castrează accidental pe partener. Din această situație, Mrs. Lovedick dezvoltă ideea de a extinde magazinul cu oferte de tip „dildo” viu.
Din punct de vedere muzical, recenzia notează doar trei piese de Sondheim, toate cu versuri noi și obscene. Restul materialului vocal este preluat din repertoriul lui Puccini, Verdi, Bizet, Alan Menken și Ginuwine. Un moment menționat este interpretarea lui „La donna è mobile” din „Rigoletto”, cântat de o victimă a lui Queeney, tot de Imara Miles, care mulțumește pentru îndepărtarea penisului nedorit în contextul unei tranziții. Un alt episod central implică o clientă pofticioasă, Eliza Bonet, care cere cel mai mare penis din Londra și îl identifică pe Barber of Seville, Jonathan Burke, care susține un striptease comparat cu spectacolele de la Broadway Bares.
Spectacolul este regizat de Kemar Jewel și este descris ca o extravaganță drag realizată în echipă. Textul și creația îi aparțin lui Jewel, Jacob Ashworth, Peregrine Teng Heard și Garrett Bell. Finalul de cabaret este prezentat ca o pastișă a finalului din „Oh, Mary!”, iar Mrs. Lovedick se dovedește a nu fi femeia pe care publicul o presupune inițial.
