Potrivit The Film Stage, „Heil Jupiter!” de Carlos Reygadas a avut premiera la cea de-a 64-a ediție a New York Film Festival și se deschide cu un cadru lung în care valurile se sparg peste marginea stâncoasă a planetei. Cerul are culori apocaliptice, iar scena marină este descrisă ca aparținând erei supei primordiale a celor 4,6 miliarde de ani de existență a Pământului. În mijlocul imaginii apare lent o formă sferică de sorginte mitică, urmată de două cupluri care intră în cadru cu o prezență clar modernă. Secvența trece apoi la ovale metalice roșii-sângerii, una orientată spre cameră ca un portal, cealaltă culcată în supunere, înainte de a se concentra pe sânge, icre de pește și fluide corporale în prim-planuri extreme ale unor corpuri în acțiune carnală. Camera pătrunde printr-un anus și parcurge organele în imagini biologice brute care amintesc de „De Humani Corporis Fabrica”.
Fără o intrigă convențională, filmul construiește o polaritate între perechile exploratorii și un stat de supraveghere distopic care le vânează. După un schimb de parteneri inițiat în scena de deschidere, acțiunea saltă între activitățile celor patru fugari în timp și spațiu și ofițerii poliției neural legați, controlați de inteligență artificială, uneori fără chip, care îi conduc spre un proces de tip vânătoare de vrăjitoare plasat în viitor. Din acest schelet derivă teme în duel: contemporan și primitiv, mecanic și primal, tehnologic și rural, corporal și mitic, frumusețe cosmică și control totalitar, conexiune intimă și violență de stat.
Al șaptelea lungmetraj al lui Reygadas, primul său în opt ani, folosește o logică de tip flux de conștiință, cu un ritm visător și experimente constante în montaj. Pe parcursul celor două ore și jumătate, imaginile se metamorfozează, se dublează și se deformează. Sunt două estetici vizuale dominante. Obiectivul de bază, folosit pentru tot ce nu este autoritar, are colțuri crăpate care produc un efect de undă de șoc pe marginea cadrului, cu o estetică avangardă primară. Regizorul îl folosește cu liniște și meditație, ca și cum s-ar privi prin ochiul lui Zeus, adică Jupiter. Celălalt obiectiv este o cameră corporală super-largă, neșlefuită, asociată forțelor autoritare, cu o compoziție haotică.
Recenzia descrie filmul ca fiind puternic experimental după standardele populare, deși autorul nu apreciază termenul, considerând că arta este prin natură experimentală. Experiența este descrisă ca transcedentală pentru unii și dificilă pentru alții. Sunt menționate imagini precum un polițist cu piele în locul ochilor, un martor în instanță cu o gaură mare în loc de ochi, nas și gură, reticule care rămân pe ecran minute întregi, un limbaj inventat vorbit de toate personajele, o pictură care evoluează și se decolorează în maniera cartonelor din „Breaking the Waves”, un proces cu ecran împărțit care se multiplică, nașterea unui porc și un prim-plan pe o vagină în timp ce spectatorii strigă injurii.
Coloana sonoră acoperă aproape toate genurile, transportând imaginea de la ocean la nori și cosmos. Printre experimentele vizuale notate se află o fereastră mată cu sigiliul statului în centru care se scurge în toate direcțiile într-un vârtej de verde surf, auriu, roz și crem pe măsură ce camera se îndepărtează pentru a dezvălui un mural în transformare, și o secvență cu viziune termică albă care surprinde de sus execuția unei femei indigene legată de un buldozer și înecată într-un iaz nămolos, în timp ce oamenii încurajează.
The Film Stage concluzionează că prin „Heil Jupiter!” Reygadas a pătruns într-un nou domeniu al existenței filmice și al creativității.
