Ava DuVernay a lansat pe Netflix documentarul „14th”, o incursiune în Amendamentul al XIV-lea al Constituției americane și în modul în care garanțiile sale sunt contestate în prezent. Potrivit IndieWire, filmul pornește de la discursul lui Frederick Douglass „What the Black Man Wants” și de la avertismentul acestuia că învrăjbirea nu va dispărea într-un an și nici într-o epocă. Vocea care repetă acest refren este cea a lui Sherrilyn Ifill, expertă în drept constituțional, profesoară de drept la Universitatea Howard și fostă șefă a Fondului de Apărare Juridică al NAACP, cea mai apropiată de un narator a documentarului.
„14th” este prezentat ca piesă companion a documentarului „13th” din 2016, care examina amendamentul care interzice sclavia prin prisma încarcerării în masă. Noua lucrare apare la un deceniu distanță, în timpul celui de-al doilea mandat al administrației Trump, și urmărește cum amendamentul a transformat țara și ce este în joc în contextul atacurilor asupra cetățeniei prin naștere și asupra dreptului de vot. DuVernay construiește un periplu maximalist ghidat de gânditori precum Bryan Stevenson, David Blight și Jelani Cobb, de comentatori precum Van Lathan și de politicieni precum Alexandria Ocasio-Cortez, Jeff Flake și Stacey Abrams.
Formul vizual se bazează pe interviuri filmate în biblioteci, muzee și universități, în contrast cu textele asociate închisorilor din „13th”. O stea animată cu cinci colțuri ilustrează cele cinci secțiuni ale amendamentului, iar colțurile sunt smulse pe măsură ce protecțiile sunt erodate. Prima secțiune este considerată cea mai solidă, oferind informații despre autorii amendamentului, despre Reconstrucție și despre valorile democrației multirasiale care au apărut după Războiul Civil.
Recenzia subliniază că refuzul de a edita mai riguros afectează filmul. Peste 50 de voci apar pe ecran, iar numărul mare de intervievați diluează impactul celor mai puternice. Sunt semnalate inconsistențe în subtitrarea numelor, iar aparițiile unor influenceri politici sunt considerate inutile. Sherrilyn Ifill ar fi putut funcționa ca liant narativ, dar dispare pentru perioade înainte de a reveni cu refrenul lui Douglass. Secvențele care deschid spațiul, precum cea cu Devon Henry, antreprenorul negru care a îndepărtat monumente confederate la Richmond, sau apariția Carlei Hayden la Biblioteca Congresului, oferă respiro vizual. Materialul de arhivă despre viața neagră în perioada Reconstrucției, animat pentru a da mișcare fotografiilor, este evidențiat ca un punct forte.
Documentarul are o durată de o oră și patruzeci de minute și este descris ca un fel de operă rock hip-hop despre sfârșitul democrației, cu momente muzicale precum o versiune instrumentală a lui Kendrick Lamar. IndieWire notează că, deși DuVernay a declarat că nu a vrut ca filmul să pară o lecție, densitatea informațiilor riscă să reproducă paralizia pe care încearcă să o depășească. Spre final, Ifill susține că Statele Unite se află din nou la un punct de inflexiune comparabil cu cel al arhitecților Reconstrucției.
