Susține
cultura10 noiembrie 20262 min citire

Recenzie Broadway: fotografiile de la Auschwitz eclipsază actorii în „Here There Are Blueberries”

Piesa lui Moisés Kaufman și Amanda Gronich, deschisă la Barrymore Theater, pune în scenă un album găsit al unui comandant de la Auschwitz și stârnește discuții despre limitele memoriei.

Foto: TheWrap

Potrivit TheWrap, piesa „Here There Are Blueberries” de Moisés Kaufman și Amanda Gronich a debutat luni la Barrymore Theater, după reprezentații Off Broadway și în alte spații. Spectacolul pune în scenă un album fotografic descoperit de descendentul unui comandant de la Auschwitz și folosește imaginile proiectate pe scenă ca material central al narațiunii.

Fotografiile proiectate, realizate la Auschwitz și în împrejurimi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, domină montarea. În prima parte apar 116 imagini cu comandantii și angajații lagărului, fără prizonieri evrei, surprinși în momente de relaxare: cântă, fac picnic, beau bere după program. Alte cadre arată telefoniste de la Auschwitz răsfățate cu un desert de afine la Solahutte, un refugiu printre pini, și copii care se joacă într-o piscină în curte, deasupra căreia se zărește, la o privire mai atentă, un turn de gardă. Spre final apar fotografiile mai cunoscute cu evrei sosiți cu trenul la Auschwitz, înconjurați de gardieni și câini.

Designul de proiecție este semnat de David Bengali, iar modul în care Kaufman plasează și expune materialul vizual este considerat eficient. În formatul mai mare de pe Broadway spectacolul câștigă în impact față de versiunea Off Broadway. Piesa începe cu o discuție între arhiviști despre includerea albumului în expoziția de la United States Holocaust Memorial Museum și despre scopul instituției, de a comemora victimele, nu pe cei care au condus lagărele. Dezbaterea este prezentată ca motor al suspansului, dar apare ca forțată.

Actorii care interpretează arhiviștii folosesc fotografiile pentru a parcurge o istorie a perversiunii, însă dialogul este livrat cu dramatism accentuat. Doar Kathleen Chalfant reușește o notă de cumpătare. Momentele cele mai slabe sunt interviurile cu descendenții naziștilor, majoritatea refuzând să vorbească, iar cei care acceptă au un ton repetat, apropiat de mărturiile din „The Laramie Project”, piesa anterioară a lui Kaufman despre uciderea lui Matthew Shepard. O excepție este povestea unui descendent interpretat de Brandon Flynn, convins că transmite copiilor un „gen nazist”.

Pe plan dramatic, piesa ridică problema onestității. În montare se sugerează că nimeni de la Holocaust Memorial Museum nu cunoștea identitatea proprietarului albumului și o bună parte din cele 90 de minute este dedicată anchetei asupra lui Karl Hocker. În realitate, ofițerul SS Karl Hocker a fost judecat de două ori pentru crime de război, în 1965 și 1989, condamnat și încarcerat de ambele ori, a murit în 2000, iar albumul său a fost pus la dispoziția muzeului abia șase ani mai târziu. Experții în Holocaust îl cunoșteau și pe Hocker, și pe faptele sale.

Newsletterul Numa Film News

O selecție săptămânală din ce am publicat: știri de industrie, critică și film românesc. Fără spam, fără reclame, dezabonare dintr-un click.

Îți folosim adresa doar ca să-ți trimitem newsletterul. Poți ieși oricând, din linkul aflat în fiecare mesaj. Detalii în politica de confidențialitate.

Din aceeași rubrică

Vezi tot

Nou pe canalele pe care le urmărim