În noiembrie Muzeul de Artă Brașov găzduiește Protocol pentru natură, proiect artistic multimedia și educațional curatoriat de Ioana Iuna Șerban, potrivit CVLTARTES. Inițiativa reunește artiști new media, poeți și specialista în biodiversitate Alina Ioniță într-un proces de cercetare și co-creație. Expoziția este programată între 7 și 20 noiembrie și include cinci instalații multimedia, un performance, un concert-poezie și tururi ghidate pentru public și elevi.
Conceptul mută ideea de protocol din tehnologie către lumea vie, ca metaforă pentru interdependență, adaptare și coexistență. Cercetarea artistică este realizată de cinci echipe: Andreea Săsăran și Alexandru Funieru, David Lazăr și Ioana Iuna Șerban, Ethics of Joy, Cristina Bodnărescu și George Urse, împreună cu Teodora Coman, Zoița Delia Călinescu și Andrei Dósa, Dan-Adrian Ionescu și Bogdan Tiutiu. Pornind de la date științifice, acestea transformă teme de biodiversitate în experiențe interdisciplinare.
Proiectul se deschide pe 7 noiembrie printr-un vernisaj în care expoziția este activată performativ de coregrafa Anamaria Guguian alături de dansatori din colectivul I dance U. Performance-ul creat special pornește de la ideile de interdependență, reciprocitate și coexistență și pune în relație corpul, lucrările multimedia, spațiul și sunetul.
Pe parcursul expoziției, între 13 și 19 noiembrie, aproximativ 130 de elevi din școli partenere din Brașov participă la tururi interactive susținute de Cristina Bodnărescu. În weekendul 14–15 noiembrie este programat un tur dedicat publicului larg. Vizitele sunt gândite ca spații de conversație despre artă, poezie, tehnologie și ecologie.
Pe 20 noiembrie Muzeul de Artă Brașov găzduiește un concert-poezie susținut de trupa brașoveană de art-rock Phonic Bomb și de poeții invitați în proiect. Textele create în cadrul Protocol pentru natură sunt transformate într-o lectură performativă acompaniată de muzică instrumentală, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu publicul.
Componenta educațională este completată de itinerarea instalației interactive Ecosfera, realizată de Ethics of Joy. Lucrarea va fi activată câteva zile în luna decembrie la Școala Gimnazială Budila, județul Brașov. Instalația explorează hidrosfera, biosfera, litosfera și atmosfera și implică participanții prin imagini și peisaje sonore care se modifică în funcție de mișcare. Proiectul este organizat de Ethics of Joy și este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în parteneriat cu Muzeul de Artă Brașov, Asociația Culturală Noiz, Liceul Vocațional de Arte Plastice Hans Mattis-Teutsch, Școala Gimnazială nr. 27 Brașov, Școala Gimnazială Nr. 14 Brașov și Școala Gimnazială Budila.













