Potrivit No Film School, un clasament personal al celor mai bune filme cu Owen Wilson pornește de la amintirea copilăriei a autorului, când actorul a apărut alături de Jackie Chan în „Shanghai Noon”. Textul descrie prezența lui Wilson ca pe un comic cu accent texan, ușor de iubit indiferent dacă joacă alături de antagoniști sau în roluri de hoț de trenuri, și subliniază cum cariera sa a acoperit blockbuster-e, filmele lui Wes Anderson și producții de animație.
În selecție apare „Cars”, filmul Pixar pe care autorul îl menționează ca preferat al soției sale, văzut regulat împreună cu fiul lor. Wilson îi dă viață unui personaj mândru și arogant care învață regulile drumului de la legenda Paul Newman, iar povestirea sensibilă a studioului îi permite actorului să se afirme în creația de personaje. Tot în prim-plan rămâne „Shanghai Noon”, văzut în deschiderea din 26 mai 2000, unde Wilson formează o chimie caldă cu Chan în rolul lui Roy O’Bannon, un personaj curajos și totodată incompetent.
Autorul revine la comedia „Meet the Parents”, unde îl descrie pe Kevin Rawley, interpretat de Wilson, ca pe un ex-fiancé imposibil de bogat și zen, sculptor de altare din lemn, pus în contrast cu Greg Focker al lui Ben Stiller. În registrul mai restrâns, este amintit rolul din adaptarea lui Paul Thomas Anderson după romanul lui Thomas Pynchon, „Inherent Vice”, unde Wilson joacă un fost saxofonist de surf-rock devenit informator care și-a falsificat moartea pentru a scăpa de un sindicat umbrit.
Colaborările cu Wes Anderson ocupă un loc central. „The Darjeeling Limited” este prezentat ca povestea a trei frați înstrăinați într-un pelerinaj spiritual prin India, ancorată de personajul cel mai mare al lui Wilson, care încearcă să gestioneze durerea celorlalți cu itinerarii lămurite pe un tablou alb. Lumea maritimă construită de Anderson și directorul de imagine Robert Yeoman oferă lui Wilson un spațiu pentru „The Life Aquatic with Steve Zissou”, iar în „The Royal Tenenbaums” actorul apare ca Eli Cash, un romancier cu pălărie Stetson obsedat de aprobarea lui Royal Tenenbaum, o creație pe care textul o numește apogeul prezenței sale.
Dincolo de Anderson, autorul notează o proiecție anticipată la Ritz at the Bourse din Philadelphia pentru „Wedding Crashers”, unde chimia cu Vince Vaughn susține o comedie despre doi prieteni care se strecoară la nunți. Este menționat și „Midnight in Paris”, unde Wilson este Gil Pender, un scenarist dezamăgit care ajunge în fiecare noapte în Parisul anilor 1920, întâlnește figuri precum Ernest Hemingway, Gertrude Stein și Salvador Dalí și meditează asupra romantizării trecutului. Autorul recunoaște că ar fi vrut să plaseze acest film pe primul loc.
Încheierea clasamentului revine la începuturi. Scrie No Film School că prima poziție îi revine lui „Bottle Rocket”, proiect conceput inițial ca un scurtmetraj alb-negru de 13 minute și dus în lungmetraj cu sprijinul lui James L. Brooks. Co-scris de Wilson și Wes Anderson, filmul îl are pe actor în rolul lui Dignan, un visător optimist care crede că infracțiunea îi va aduce împlinirea. Textul îl descrie ca pe cea mai pură distilare a vocii lui Wilson atât ca scriitor, cât și ca actor.













