La cea de-a 83-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția, în competiție a fost prezentat One Minute to Midnight, al patrulea lungmetraj al lui Nicolas Pariser. Potrivit Cineuropa, filmul vine după The Great Game, văzut în secțiunea Filmmakers of the Present de la Locarno, Alice and the Mayor, selectat în Directors’ Fortnight de la Cannes, și The Green Perfume, de asemenea în Directors’ Fortnight.
În interviul publicat pe 11 septembrie 2026, regizorul explică alegerea unei construcții anti-narative, împotriva arhitecturii de scenariu dominante în seria. A vrut un film fără mecanici de scriitură, cu un personaj principal fără obiectiv clar, fără obstacole și fără personaje care trebuie să fie utile ulterior, încercând să găsească structura pe parcurs. A dorit emoții puternice și a pornit de la ideea unei povești de dragoste situată în 2025–2026, pe fondul relațiilor între bărbați și femei schimbate.
Personajul investighează oameni din trecutul său, într-un demers pe care Pariser îl apropie de Mr. Arkadin de Orson Welles sau Angel Heart de Alan Parker. În formularea regizorului, este vorba despre un personaj care face o anchetă care este de fapt o anchetă asupra lui însuși, asupra persoanei pe care a fost și asupra iubitului pe care l-a fost între 20 și 50 de ani.
Filmul este despre Paris ca personaj, nu doar decor. Din cauza bugetului redus nu s-au închis străzi și nu s-au angajat figuranți. Au fost filmați trecători reali și viața cotidiană. Protagonistul nu are ce face o săptămână, rătăcește și vorbește pe drum cu oamenii. Rezultatul este un film extrem de dialogat, o oglindă a trecutului care reflectă relația între bărbați și femei.
Regizorul spune că îi plac personajele pasive, un tabu într-un cinema orientat spre acțiune. Povestea se spune prin conversații, material brut, nu prin acțiuni sau reacții la evenimente. #MeToo a schimbat percepția relațiilor. În film se măsoară impactul discuțiilor, al trezirii care nu coincide imediat cu emanciparea, mai ales pentru cei de 50 de ani care trebuie să înfrunte trecutul și alegerile lor.
Contextul politic este vizibil în cadru: nemulțumiri în stradă, capitală plină de forțe de ordine și ficțiune politică cu activarea articolului 16 care conferă puteri excepționale președintelui Republicii în caz de criză gravă. Pariser vede un haos politic anxios, cu forțe de dreapta și extremă dreapta în poziții de putere. Face referire la filmele italiene din anii de plumb, unde exista mereu un strat politic care vorbea despre situația momentului.
