Potrivit IndieWire, documentarul „You Can See Everything” a luat naștere dintr-o întâlnire la Magic Castle și dintr-un zvon despre Elizabeth Holmes, care voia să filmeze cu A24 înainte de a intra în închisoare.
Lance Oppenheim, regizorul filmului „Some Kind of Heaven”, îl urmărea de ani buni pe Nathan Fielder. După ce Fielder a văzut parțial filmul lui Oppenheim, cei doi au început să se întâlnească la Los Angeles și au vorbit despre o colaborare. În primăvara lui 2023, în timp ce Oppenheim era în oraș pentru un spot publicitar, Fielder l-a dus la Magic Castle. În timpul unui număr, un magician a cerut numele unei celebrități și cineva a spus „Elizabeth Holmes”. În aceeași zi, Oppenheim auzise că Holmes contactase A24 pentru un documentar înainte de 30 mai 2023, data la care urma să înceapă pedeapsa de 11 ani pentru înșelăciune. Studioul ar fi ezitat și nu avea un regizor.
Oppenheim i-a povestit lui Fielder zvonul. Fielder s-a temut că povestea fusese deja spusă prin podcasturi, cartea „Bad Blood”, documentarul lui Alex Gibney și miniseria „The Dropout” cu Amanda Seyfried. Oppenheim l-a convins să sune la A24. S-a confirmat că un acord cu Holmes se destrămase și mai erau doar câteva săptămâni până la prezentarea la Federal Prison Camp din Bryan, Texas.
În acest context, Fielder a propus un aranjament neobișnuit. A cerut bani și libertate totală, cu o clauză care le permitea să oprească proiectul oricând dacă nu găseau material. Oppenheim spune că această clauză de anulare a schimbat totul și a eliminat presiunea de a livra ceva stabilit anterior. Holmes și partenerul Billy Evans se aflau cu cei doi copii mici într-o casă de pe plajă în Del Mar, California, cu 34 de zile rămase până la închisoare.
Echipa a fost mică: operatorul de imagine de lungă durată al lui Oppenheim, David Bolen, și inginerul de sunet Richard Carlos, alături de operatorul lui Fielder de la „Nathan for You” și „The Curse”, Jonathan Mitchell, și montatorul Adam Locke-Norden, cu care Fielder lucrează din liceu. Șapte oameni au intrat în casă fără să știe ce vor găsi.
După zile de 14-16 ore de filmare, cei doi regizori aveau interpretări diferite despre viața domestică a cuplului, care îmbina creșterea copiilor cu încercarea de a lansa un nou dispozitiv medical asemănător cu Theranos, alimentat de inteligență artificială. Discrepanțele au fost dezbătute cu echipa, fiecare având o perspectivă proprie. Oppenheim descrie atmosfera ca pe o zonă asemănătoare cu „Stalker” și „Solaris” ale lui Andrei Tarkovski, în care nimeni nu era de acord asupra realității observate. Această ambiguitate a devenit conceptul filmului: este o performanță sau un moment autentic cu o persoană cunoscută pentru a fi un maestru al înșelăciunii. După această constatare, discuția despre clauza de anulare a dispărut.
