Jérôme Pierrat a prezentat la cea de-a 83-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția, în secțiunea Orizzonti, Moolah, primul său lungmetraj de ficțiune în calitate de regizor, în care joacă și rolul principal. Proiectul a avut premiera pe 10 septembrie 2026 și marchează trecerea regizorului cunoscut pe scena televiziunii investigative franceze pentru cronici despre lumea interlopă către ficțiune. Pierrat a fost și co-scenarist al lui The King of Algiers, selecționat în Midnight Screenings la Cannes în 2023.
Potrivit Cineuropa, filmul este construit ca un mock-documentar de investigație, o mise en abyme a documentarelor pe care le-a realizat ca jurnalist embedded în mediul infracțional. Ideea a fost să arate ceea ce nu se vede în mod normal, ceea ce se poate doar presupune că se întâmplă în spatele scenei, și să reflecte asupra limitei pe care un jurnalist care urmărește un scoop nu ar trebui să o treacă. Personajul pe care îl interpretează Pierrat trece printr-o perioadă dificilă și este mai dispus să încalce regulile pentru a reveni în atenție. Producătorul Mourad Belkeddar de la Iconoclast Films l-a încurajat să treacă la regia de ficțiune, iar referințele declarate sunt Cannibal Holocaust și The Blair Witch.
Apropierea de realitate este accentuată de distribuție. Gangsterii din film sunt gangsteri reali, cu pedigree înalt, iar polițiștii sunt polițiști reali, retrași din activitate. La cererea postului de televiziune, Pierrat a ajuns să joace el însuși jurnalistul, deși inițial nu era planificat. Regizorul spune că a vrut să invalideze reprezentarea fantezistă a criminalilor din cinema și a ales să distribuie persoane reale pentru ca ele să fie ele însele. Situațiile sunt scrise, dar interpretarea a fost lăsată în mare parte pe seama experienței trăite a actorilor, cu o improvizație ghidată. Tonul se apropie ușor de commedia all’italiana, dar rămâne aproape de realitate.
Intriga, despre traficul de cocaină prin porturi mari, și componenta criminologică sunt bazate pe fapte. Este un raport jurnalistic ficționalizat, pentru că în realitate nu ți se arată containerele și nu te lasă să locuiești cu ei fără să ceară oprirea filmării. Filmul pune în discuție și etica jurnalistică. La început personajul își enunță regulile privind linia roșie – să fii doar observator, să nu filmezi violență, să nu faci legături între gangsteri și poliție – pentru ca apoi să și le încalce. Pierrat spune că accesul său în documentarele embedded a ridicat întrebări despre limitele filmării și despre cursa pentru exclusivități într-o epocă în care totul este înregistrat.
În privința glorificării criminalilor, regizorul a dorit să arate gradul de psihopatie care rămâne sub aparențe. Gangsterii pot fi simpatici și amuzanți, dar pot trece rapid la acte grave. Munca lor se construiește pe violență și paranoia și, în proporție covârșitoare, îi duce la închisoare sau la moarte. Așa cum notează Pierrat, „am distribuit gangsteri reali ca să fie ei înșiși”, pentru a evidenția ambiguitatea și pericolul real din spatele umorului.
