Cea de-a noua ediție a Festivalului de Film de la El Gouna, desfășurată între 15 și 23 octombrie, a acordat Premiul pentru realizarea carierei actriței Mona Zaki în cadrul ceremoniei de deschidere. Potrivit Variety, artista, care nu a împlinit încă 50 de ani și are o carieră de peste trei decenii, a vorbit pe malul Mării Roșii despre traseul său, văzându-l mai puțin ca pe un bilanț încheiat și mai mult ca pe un proces continuu de reinventare. Zaki spune că s-a plictisit adesea de propria imagine și că a trebuit să renunțe în mod repetat la așteptările publicului despre cine ar trebui să fie Mona Zaki.
În discuție, actrița a subliniat două lecții care i-au rămas: puterea de a spune „nu” și încrederea de a se exprima personal și emoțional. Ea consideră că actoria însăși a ajutat-o să învețe acest lucru. „Trebuie doar să te deschizi”, reflectă ea. „Emoțiile tale trebuie să fie ascultate și este în regulă. Parte din vindecare este să spui ce simți.”
Zaki a intrat în industrie tânără, mai întâi în teatru, apoi la televiziune și, în cele din urmă, pe marele ecran. La început a fost asociată cu imaginea „fetei de alături”, o etichetă care a început să se îndepărteze de femeia în devenire și de personajele pe care voia să le exploreze. „Am început să simt că fac același lucru în fiecare proiect diferit”, își amintește ea. „Cât de plictisitor este asta? Am avut nevoie de o schimbare.”
Punctul de cotitură a venit cu drama din 2009 a lui Yousry Nasrallah, „Scheherazade, Tell Me a Story” (Ehky Ya Shahrazad), scrisă de regretatul Wahid Hamed. Zaki a interpretat o prezentatoare de televiziune al cărei program examinează experiențele femeilor în dragoste, sănătate, viața de zi cu zi și așteptările societății egiptene. Părăsirea personajului familiar a atras reacții puternice, iar publicul s-a întrebat ce s-a întâmplat cu „fata de alături”. Îngrijorată de turneul de promovare, Zaki s-a adresat lui Hamed, care a încurajat-o să susțină o alegere făcută din dragoste pentru muncă.
De atunci, actrița a vorbit despre lupta constantă de a găsi roluri care permit femeilor să abordeze subiecte tratate istoric ca dificile sau interzise în cinematografia egipteană. Cenzura și tabuurile, în special pentru femei, rămân provocări. Ea spune că peisajul a avansat în 30 de ani, dar rămâne frustrată de decalajul dintre talentul actrițelor egiptene și oportunitățile oferite. „Mă doare inima că majoritatea dintre ele nu beneficiază de șansele pe care le merită, de subiectele despre care ar vrea să vorbească și de drepturile pentru care ar vrea să lupte.”
Zaki descrie relația cu publicul ca pe o relație de muncă, cu limite necesare pentru libertatea de evoluție artistică. „Am dreptul să nu mă simt plictisită și sătulă de mine însămi făcând același lucru, pentru că nu sunt o companie, sunt un artist”, subliniază ea. „Arta este despre libertate, este despre schimbare, este despre încercare și eroare.” În pregătire, construiește o viață pentru personaj dincolo de scenariu, lucrează cu un coach de actorie și își imaginează copilăria acestuia, uneori la vârsta de șapte ani, pentru a crea asociații emoționale care nu apar pe ecran.
Metoda a fost testată diferit cu „El Sett”, biopicul lui Marwan Hamed despre Umm Kulthum. Zaki a făcut o cercetare intensă, vizionând tot materialul disponibil și ascultând în repetări un rar interviu radio de două ore. A trebuit să imagineze emoțiile, relațiile și luptele private ale cântăreței, părți pe care nicio arhivă nu le relatează. După filmare, actrița spune că a ieșit din proiect simțindu-se ca o femeie de 70 de ani și că revenirea la sine a fost dezorientantă. „Cred că mi s-a schimbat toată fața după aceea”, își amintește ea. La întrebarea ce caută acum într-un rol, după mai mult de trei decenii de actorie, Zaki răspunde fără ezitare: „Realitate. Onestitate. Asta mi-ar cuceri inima.”
