Far from the Trees, cel mai personal film de până acum al regizoarei catalane Meritxell Colell Aparicio, a avut premiera în Competiția Internațională a Festivalului de la Locarno. Potrivit Cineuropa, producția combină imagini digitale, material filmat pe Super 16 și arhivă într-un lungmetraj despre deplasare, memorie și transmitere.
Povestea urmărește o artistă sonoră mexicană, Adela, care călătorește prin Peru în timp ce confruntă moștenirea exilului bunicului său catalan în Mexic și înregistrează limbi indigene aflate în pericol. Regizoarea descrie proiectul ca pe o explorare transnațională a exilului, a limbilor amenințate și a memoriei moștenite, construită prin forme cinematografice hibride și printr-o atenție centrală acordată sunetului.
Geografia a fost decisivă încă din fazele timpurii. Peru a intrat în proiect din dorința de a explora quipu-urile, iar jungla a fost asociată cu un paradis pierdut, iar munții, Apus-ii, cu locul strămoșilor și al memoriei. Colell Aparicio vorbește despre două călătorii care se intersectează: o deplasare pentru a crea o hartă sonoră a limbilor pe cale de dispariție și o întoarcere spre copilărie și spre bunici. Filmul își propune să fie o odă a ascultării, a transmiterii și a memoriei a ceea ce merită păstrat.
Proiectul a luat naștere în 2020, după moartea unui membru apropiat al familiei. Inițial, regizoarea voia să abordeze imposibilitatea de a lua rămas-bun și legătura cu sunetul. Căutarea unor artiste sonore migrante a dus la Angélica Castelló, a cărei bunică fusese exilată în Mexic. Conexiunea a rezonat și cu tăcerea moștenită de la bunicii proprii. Colell Aparicio subliniază că nu urmărește autoficțiunea și că „puterea mare a cinematografiei este capacitatea de a iubi pe celălalt, de a-l înțelege”.
Din punct de vedere formal, toate straturile — memorie prezentă, familială și colectivă — au fost țesute împreună. Super 16 a fost ales pentru zona reveriilor, amintirilor și viziunilor, pentru vibrația celuloidei, culorile și textura sa. Accesul la arhivele UNAM și la arhivele familiale ale familiilor Calders și Artís-Mercadet a permis un dialog poetic cu parcursul protagonistei, nu o ilustrare narativă. Montajul este gândit ca o creare de constelații și de conexiuni.
Colaborarea cu Castelló a modelat personajul Adela, o femeie de cincizeci de ani plecată din țara natală pentru muzică, un tip rar văzut pe ecran. În Peru, figura ghidului Lucho, atât fizic cât și spiritual, a fost fundamentală. Filmul pune în discuție colonialismul, lingucidul, apărarea limbilor indigene și paralelismul cu catalana, care rămâne un spațiu emoțional semnificativ chiar și pe măsură ce se estompează din viața Adelei. Regizoarea speră ca publicul internațional să plece de la proiecție cu dorința de a investiga mai departe realitatea exilului și de a înțelege rolul de transmițător și receptor al memoriei.
