La Vancouver International Film Festival, regizorul austriac Markus Schleinzer a vorbit despre „Rose”, al treilea lungmetraj al său, prezentat în cadrul festivalului și desemnat ca candidatura Austriei la Oscar, cu Sandra Hüller în rol principal. Potrivit Variety, discuția a cuprins cariera sa de director de casting, rolul Sandrei Hüller și felul în care filmul abordează constrângerile de gen și nevoia de a ascunde identitatea. Schleinzer a explicat că regia și castingul sunt activități apropiate, ambele bazate pe alegeri făcute sub presiune și pe capacitatea de a convinge.
Timp de 17 ani, Schleinzer a lucrat ca director de casting, în special pentru Michael Haneke, și spune că a fost o poziție care i-a permis să rămână în umbră, deși implicat profund. Haneke i-a oferit ocazii să regizeze figuranții, să învețe cum funcționează un platou și l-a încurajat să scrie. Regizorul își amintește că i s-au dat trei luni pentru un scenariu și că, la termen, nu avea niciun rând. După ce a scris în cele din urmă textul, Haneke l-a apreciat și l-a trimis producătoarei franceze Margaret Ménégoz, care a dorit să îl producă.
„Rose” este o dramă istorică alb-negru plasată în Germania secolului al XVII-lea, în care Hüller interpretează o femeie care se deghizează în soldat. Rolul a fost scris special pentru actriță, iar Schleinzer spune că, deși a văzut filmul de zeci de ori în post-producție, scenele îl emoționează în continuare. Filmul pornește de la o proză de aproximativ o mie de pagini care urmărea viața personajului de la copilărie. Echipa a renunțat la primele opt sute de pagini și s-a concentrat pe ultimele două sute, deoarece finalul putea sta de sine. Când Hüller a citit materialul, i-ar fi spus că nu este un scenariu, ci o poezie.
Interesul lui Schleinzer pentru persoanele aflate la margine îl conduce spre femei, pe care le consideră cel mai mare grup de outsideri. Ideea a apărut după un apel de ziua lui, când un prieten i-a povestit despre o femeie executată cu circa 250 de ani în urmă pentru că purta pantaloni. Cercetarea în arhive a scos la iveală numeroase cazuri de femei care s-au deghizat în bărbați pentru a scăpa de căsătorii nedorite, de hărțuire sexuală, pentru acces la educație, muncă sau serviciu militar, unele fiind posibil lesbiene sau transgenere. Un caz din Anglia, unde o femeie a ajuns ofițer superior în armata britanică și a fost descoperită abia la înmormântare, ilustrează amploarea fenomenului.
Pentru Schleinzer, deghizarea devine uneori o armură și alteori o cușcă. El descrie „Rose” ca o scrisoare de dragoste pentru cei care trebuie să se ascundă pentru a servi comunitatea sau pentru a-și atinge scopurile. Personajul nu vrea să răstoarne societatea, ci să aparțină, să lucreze și să servească, iar nedreptatea constă în faptul că trebuie să își ascundă identitatea. Regizorul spune că s-a născut feminist fără să știe și că violența sexuală prezentă în poveste nu este arătată grafic, pentru a nu transforma suferința în spectacol și pentru a lăsa imaginația privitorului să păstreze empatia. Măștile, concluzionează el, pot fi și un vehicul pentru a ajunge acolo unde trebuie.
