Pe 28 februarie 2026 Mahboobeh Kalaee urca la bordul unui zbor spre Viena pentru cea de-a 25-a ediție a festivalului Tricky Women/Tricky Realties Film Festival. La 9:35 dimineața, United States Central Command anunța începerea loviturilor aeriene împotriva Iranului. Avionul decolase deja și a fost imediat pus la pământ. De atunci artista trăiește sub bombardamentele americane și israeliene.
Potrivit Senses of Cinema, conversația este purtată de un critic din Balcani care nu a întâlnit-o niciodată, dar urmărește munca ei de ani de zile. The Fourth Wall (2021) a fost primul film iranian care a câștigat premiul principal la Fantoche și a primit Zlatko Grgić Award la Animafest. Interviul pornește de la imposibilitatea întâlnirii în sălile de cinema de la Viena și pune în discuție rolul criticului și al artei în timp de război, cu referiri la Sarajevo Film Festival fondat în timpul Asediului Sarajevo și la DokuFest, anterior Republicii Kosovo.
Kalaee descrie o practică ancorată în experiența trăită și în observația mediului. Spune că începe din relația dintre sine și ceea ce vede, că notează și improvizează, iar procesul de producție este construit flexibil. Scrisul creativ, în special eseul despre experiențe, este parte din acest mod de lucru. Pentru ea, dorința de a interpreta și de a construi o rețea de sens devine structura filmelor.
Întrebată despre continuitatea creației în conflict, răspunde afirmativ. Argumentează că crearea, chiar în forme experimentale simple și minimale, ajută la externalizarea stărilor interioare și la menținerea spiritului. Producția devine o formă de rezistență împotriva distrugerii și oferă o formă de alinare. În același timp, are valoare documentară, reflectând ceea ce se întâmplă cu societatea.
Războiul a crescut atenția pentru documentar. În prima săptămână, atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Teheran au ținut orașul în fum și cenușă timp de aproximativ o săptămână. Kalaee se afla într-o clădire de șase etaje aproape de unul dintre depozite, în nordul Teheranului, în zona Aqdasieh. Explozia a tăiat electricitatea, iar copiii familiei au fost martori la scenă. A doua zi, ploaia acidoasă a acoperit orașul cu un strat negru. Împreună cu soțul ei au fotografiat texturile și au vorbit cu un copil de șapte ani, din care a rezultat un desen. Din această explorare se dezvoltă un documentar animat.
Despre film vorbește ca despre o călătorie de auto-descoperire. În perioada studenției a evitat montajul, căutând planuri secvență; pentru The Fourth Wall a ales să înfrunte această teamă, cu o cameră care se mișcă intens într-un spațiu restrâns, bucătăria. Spațiul este mai important decât personajele pentru ea, iar primii patru lungmetraje au loc în casă, ca urmare a unei introversiuni formate în facultatea de design industrial. Proiectul Real Life, în pre-producție, o duce spre exterior, într-un mormânt abandonat în zona montană din centrul Iranului, aproape de satul tatălui ei. Lucrul a fost oprit de mai multe ori în ultimul an din cauza condițiilor din Iran.
