Lungmetrajul de debut The Daughters of Abraham al regizoarei franceze Hanaël El Yousfi a fost proiectat în secțiunea Discovery a celei de-a 51-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Toronto. Filmul ajunge la Toronto după ce a obținut un Premiu al Publicului și o Mențiune Specială pentru actrițe la Festivalul Francofon de Film de la Angoulême. Potrivit Cineuropa, regizoarea explică în interviu cum s-a construit proiectul și de ce a ales să îl plaseze în zona de contact dintre două comunități din Franța.
Subiectul pornește de la relația dintre comunitățile arabe și evreiești din Franța. El Yousfi spune că proiectul era deja complicat, iar contextul a devenit exploziv după 7 octombrie. Într-un moment echipa a fost pe punctul de a se opri, actorii ne mai dorind să lucreze împreună, iar filmările au fost amânate până la o relativă calmare a emoțiilor. Regizoarea se simte apropiată de ambele comunități de-a lungul vieții și a vrut să le aducă în același cadru, după ce a trăit de regulă cu una sau cu cealaltă, dar niciodată cu ambele în același timp. Ideea a fost să se arate similitudini prin trecerea de la o familie la alta, concentrându-se pe tinerele femei, cu care se identifică.
Piesa are o componentă autobiografică, dar El Yousfi a întâlnit și alte fete ale căror povești le-a comparat cu propria experiență, un proces pe care îl descrie ca fiind aproape terapeutic. A vorbit și cu bărbați pentru a evita caricatura și pentru a înțelege motivațiile. Concluzia ei este că personajele sunt victime ale patriarhatului, nu ale religiei. „Nu credința este dăunătoare, ci tradiția deghizată în credință”, spune regizoarea. În film familiile oferă atât iubire, cât și otravă, iar fetele se confruntă cu această ambivalență.
Filmul ține politica în afara ecranului și se concentrează pe încarcerarea tinerelor în constrângerile familiale de onoare și reputație. El Yousfi consideră că dezbaterea publică este polarizată și lipsită de nuanțe, motiv pentru care a preferat să se oprească asupra asemănărilor: sentimentul de sărbătoare, valorile familiale, forța vitală, mâncarea. Aceste elemente duc și la opresiunea femeilor în numele tradiției.
Registrul este dramatic, cu momente care tind spre comedie. Vorbirea directă, ironia actrițelor și tonul mai lejer sunt asociate tinereții și sunt folosite ca arme de către personaje. E o alegere legată și de cultura mediteraneană, despre pasiune, exces și umor, nu despre reținere. Personajele evoluează de la o neștiință a anumitor forme de violență spre maturitate și responsabilitate pentru viitorul lor. În plan de regie, El Yousfi invocă ca repere Abdellatif Kechiche, John Cassavetes, Maïwenn și Hafsia Herzi, cineaști care iau timp și filmează viața fără retușuri. Fără școală de film, abordarea este hibridă: secvența procesiunii este inspirată din videoclipuri muzicale precum Territory de The Blaze sau Leïla de Acid Arab, iar scena de deschidere reia pictura Women of Algiers in their Apartment de Eugène Delacroix, reinterpretată pentru că personajele sunt femei care decid, sunt în mișcare, senzuale și demne.
