La cea de-a 33-a ediție a Astra Film Festival de la Sibiu, secțiunea Competiția România a găzduit proiecția lungmetrajului de debut al regizoarei Rachel Taparjan, „Atât de familiar” (So Familiar, 2026), urmată de dezbaterea DocTalk dedicată vindecării traumei transgeneraționale, la Sala Thalia. Potrivit Cinefilia, experiența a fost prezentată ca o întâlnire cinematografică și umană profundă, centrată pe exodul copiilor abandonați sau adoptați în afara granițelor în primii ani după căderea regimului comunist.
Filmul pornește de la decizia regizoarei, adoptată la o vârstă fragedă de o familie din Marea Britanie, de a se întoarce în România pentru a-și căuta familia biologică. Demersul refuză structura narativă clasică a căutării și construiește un discurs vizual hibrid. Jurnalul intim și confesional, cu înregistrări audio și note personale, este completat de observația directă de tip Cinéma Vérité în reîntâlnirile cu frații biologici și vizitarea locurilor natale, precum și de secvențe performative și simbolice care dau formă stărilor de anxietate. Imaginea este semnată de Andrei Oană, iar producția este coordonată de Elena Martin și Monica Lăzurean-Gorgan.
Contextul istoric invocat de film se referă la perioada 1990–2001, descrisă ca „piața liberă” a adopțiilor internaționale. După decembrie 1989, peste 100.000–170.000 de copii se aflau în sistemul de stat, moștenire a Decretului 770/1966 și a interzicerii avorturilor. Conform datelor sintetizate de UNICEF și de cercetătorul Peter Selman, între 1990 și 2001 peste 30.000–31.000 de copii români au fost adoptați de familii din străinătate, iar în primele 18 luni ale tranziției, în 1990–1991, peste 7.000 de copii au plecat. În Marea Britanie au fost adoptați mai bine de 1.200 de copii români, Rachel Taparjan fiind una dintre aceștia.
Investigațiile internaționale au arătat că în primii ani după Revoluție aproape jumătate dintre adopții nu au avut loc din orfelinate, ci direct de la familii vulnerabile din mediul rural, prin rețele informale de intermediari. Rapoartele prezentate în Parlamentul European de raportorul Emma Nicholson și ale Defense for Children International au încadrat practicile la granița comerțului cu copii și a traficului de persoane. Fenomenul a fost oprit prin moratoriul din 2001 și prin intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2005 a Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Procesul de realizare s-a întins pe șase ani și a presupus un efort de protecție etică și emoțională, după cum a subliniat producătoarea Elena Martin în cadrul DocTalk de la Sala Thalia. Regizoarea a lucrat cu un psihoterapeut pe platou, iar camera a funcționat ca scut și martor în momentele delicate ale interviurilor cu familia biologică și ale vizitării fostului leagăn. Psihoterapeuta Cătălina David a remarcat în panel diferența de acces la educație, stabilitate și rețele de sprijin între parcursul lui Rachel în Marea Britanie și cel al fraților rămași în România.
Dezbaterea clinică moderată de jurnalista Ramona Ursu, alături de psihoterapeuții Cătălina David și Andrada Lupșe, a abordat mitul vindecării instantanee și a explicat transmiterea traumei transgeneraționale prin firul de atașament. A fost subliniat rolul educației, al gândirii critice și al autocunoașterii ca resurse pentru ruperea ciclului transgenerațional, precum și dreptul fundamental la adevăr familial, prezentat ca factor de eliberare chiar și atunci când este dureros.
