Tony Vahl prezintă lungmetrajul de debut Krux în secțiunea Discovery de la Toronto și în competiția principală de la San Sebastián. Filmul, inspirat de evenimente reale mai puțin cunoscute, este plasat în lunile de final ale celui de-al Doilea Război Mondial într-un sat din estul Germaniei unde locuitorii sunt îndemnați să recurgă la sinucidere colectivă pentru a evita umilința la sosirea Armatei Roșii. Potrivit Cineuropa, regizoarea a vorbit despre abordarea proiectului într-un interviu publicat pe 18 septembrie 2026.
Structura cu distribuție de ansamblu a fost aleasă pornind de la atmosferă. Vahl menționează influența lui The White Ribbon de Michael Haneke, pe care a contestat-o structural, și faptul că în perioada respectivă erau mai multe femei decât bărbați. A dorit o platformă pentru femei, cu un demaraj dintr-un singur personaj care se deschide apoi ca un evantai. Personajele nu au backstory, publicul intră direct într-o situație concretă și rămâne cu ele până la final, când se află cine alege să se sinucidă și cine nu.
Cercetarea pentru decorul istoric a durat un an și a fost dificilă din cauza sensibilității subiectului. Regizoarea spune că a apelat la simboluri pentru a vorbi despre sistemul nazist și a lucrat cu întrebări-cheie, printre care ce se întâmplă când o zonă protectoare se prăbușește și ce i-a determinat pe mame să își omoare copiii. „Am reflectat cât de ușor este să spui da la tot, dar și cât de puternic este să spui nu împotriva maselor”, a spus Vahl. Ea vorbește despre frica care devine panică și despre nevoia de a asculta busola morală într-un context în care există o singură poveste venită de la lider.
Vahl spune că nu este fană a filmelor de război și că a căutat mai degrabă mister, superstiție și un strop de horror fără expunere totală. A preferat o observație sensibilă, în care ceva este ascuns pentru ca publicul să interpreteze. Se referă la Hunger de Steve McQueen ca exemplu de film resimțit în corp. A vrut să construiască povestea din interior, din mecanisme psihologice, fără imagini de război. Singura sursă externă de informație este un soldat, singurul personaj care a fost cu siguranță pe front. Obiectivul declarat este ca filmul să nu fie o lecție de istorie, ci o basm moral despre vremurile noastre, deși realitatea a fost mult mai dură decât ceea ce se vede pe ecran.
Abordarea imaginilor întunecate și sugestive a inclus o decizie etică de a nu arăta extremul. Vahl lucrează de mult pe tema morții și a modului în care este reprezentată, inclusiv printr-un scurtmetraj filmat într-un laborator de medicină legală unde a stat două luni. Ea consideră că uneori este mai interesant să se vadă doar un braț de departe, lăsând publicul să completeze cu propria fantezie. Pentru scenele cu corpuri, s-a optat ca ele să fie văzute din spate, nu frontal, iar în cazul primarului care își găsește copilul s-a evitat dezvăluirea întregului corp. Regizoarea, care a studiat psihologia, spune că a adăugat detalii precise despre cum se produce spânzurarea și că a verificat cu prieteni dacă limitele sunt depășite.
